Peste 250 de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase și intervenţie rapidă au avut o zi plină. Sâmbătă, oamenii legii au dat aproape 400 de amenzi, pe șosele sau în cluburi.
Sâmbătă, 13 mai, polițiștii au făcut, în Timiș, 47 de acțiuni, în urma cărora au constatat 20 de infracţiuni și au dat 379 de amenzi. Au fost 22 de controale în discoteci, baruri și night cluburi. Au fost constatate 4 infracţiuni, fiind date 123 de sancțiuni contravenționale, din care jumătate pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice. Alte 22 de acțiuni au avut loc în trafic, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi pentru fluidizarea traficului rutier pe drumurile publice. Au fost prinși 8 șoferi băuți și 2 care conduceau drogați, iar unul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au desfășurat, de asemenea, două acțiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a altor infracțiuni de natură economico-financiară, aplicând 10 amenzi. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale se ridică la peste 166.000 de lei.
Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…
Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…
La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…
Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice (CSAC), a organizat workshop-ul de…
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…