Cartea-album „Povestea Castelului Peleş”, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, va fi lansată și la Timișoara. Evenimentul are loc în decorul primitor de la Librăria La Două Bufnițe, luni, 12 iunie, de la ora 17.
Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea și, în același timp, un loc încărcat de istorie. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Povestea acestui loc de… poveste este spusă acum chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. „Povestea Castelului Peleș” este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui simbol al României. Superb ilustrată, cartea apărută la Curtea Veche Publishing vă face să vă doriți să ajungeți acolo cât mai repede. Volumul va fi lansat în fața timișorenilor la librăria La Două Bufnițe, în prezența autorului, Alteța Sa Regală Principele Radu al României.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…