Între decolarea de luni dimineața spre București și cea de întoarcere de miercuri după-masă, un deputat PSD de Timiș a avut o idee, ceea ce este, totuși, un lucru pozitiv. Să ceară organizarea unui referendum pentru suspendarea lui Nicolae Robu din funcția de primar al Timișoarei. Motivul? Traficul rutier sufocant cauzat de lucrările la pasajele Popa Șapcă și Jiul, ultimul, deschis între timp. Dacă e vorba de gusturi, evident nu discutăm. Putem să ne dorim fiecare dintre noi ca Nicolae Robu să plece din diverse pricini, iar pe problema în cauză se poate discuta. Dacă organizarea putea fi mai bună, mai nemțească, nu dacă puteau fi eșalonate aceste lucrări câte una în fiecare an până spre 2036, când vom avea primul primar PSD de Timișoara. Cu siguranță multă lume m-ar putea dojeni că-mi pierd timpul cu subiecte propuse de deputatul PSD Matei Suciu. E adevărat, dar și el este om, e ales de poporul timișean și, probabil, tot la câțiva ani își renovează locuința, își schimbă instalația electrică, instalația sanitară, bideul, garnișa, chiuveta și alte cele.
Oare cum va face domnia sa, deputatul, când în familie i se va cere demisia, pentru că în bucătărie nu se pot prepara tradiționalele sarmale în foi de viță? Că blenderul nu are curent, iar cuptorul nu are gaz să coacă delicioasele poale-n brâu? A, da, am înțeles. Poate că domnul deputat își renovează locuința plecând de acasă și revenind când totul e gata. Aiasta nu se poate, domnule parlamentar, cu un oraș. Iar când o să ajungă un coleg de-al matale primar al Timișoarei – dacă mai trăim pe vremea aia – păi să fii aspru ca acum, dar nu de sanchi, pentru coafarea imaginii, ci să-l iei pe neisprăvit de guler și să-i ceri referendumul de suspendare. Dar dacă tot va fi consultată populația în chestiunea demiterii primarului Robu, hai să mai punem niște întrebări pe buletinul de vot.
Întrebarea doi, după cea cu Nicolae Robu. Cred că PSD n-ar avea nimic împotrivă să întrebăm bugetarii dacă e bine să plece regimul Dragnea pentru țeapa cu salariile. Nu știu cum să facem, să legăm întrebarea trei, cu traficul blocat dinspre Lugojului spre Șagului din cauza lucrărilor la centura de sud, de cea cu regimul Dragnea sau să o punem separat? Sau aia cu intermodalul, aia cu polivalenta, da, cum să nu, cea cu muzeul, cu spitalul regional sau cel de oncologie de pe Torontalului? Să sărim la întrebarea trei, aia cu amenajarea lacului Surduc într-un mic Balaton al Banatului, așa cum ne-au promis echipele trecute pe la conducerea CJ, dintre care câteva pesediste? Hopa, dar la obiectivele astea chiar nu lucreaza nimeni. Deci e bine, înseamnă că nu ne deranjează la trafic.
O întrebare tot merită pusă la referendumul propus de deputatul Matei Suciu. O formulez eu. „Credeți că Matei Suciu, parlamentar PSD de Timiș, ar mai trebui să rămână în funcția plătită de la buget, în avioanele suportate de stat, în mașina cu carburantul plătite de alegători, în hotelul ori apartamentul închiriat pe banii contribuabilului, după ce o sentință executorie a dat câștig de cauză ANI pentru un banal conflict de interese, posibil și fals în declarații?” Haideți „să salvăm România”, ce maica mă-sii!
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…