Categories: Ziaristu' de terasă

Cata ironie! Dupa ce l-a ajutat pe Grindeanu sa ajunga premier, Robu este printre ultimii partizani ai lui Dragnea

E clar, președintele PSD, Liviu Dragnea, e în corzi. Zi de zi, lovituri nemiloase îi vin de peste tot, inclusiv de la vechii prieteni. Cu o condamnare definitivă, Dragnea așteaptă un verdict și în dosarul angajărilor la stat pentru muncă la PSD. DNA a luat la purecat și dosarul Tel-Drum, unul complicat, dar care pare un vârf al corupției din România. Tot mai multe voci din propriul partid sar să-l critice. Inclusiv noul premier Mihai Tudose n-a mai așteptat, precum Sorin Grindeanu, cinci-șase luni și pare să-i dea tot mai mult cu flitul, măsuri anunțate de Dragnea, fiind aruncate la gunoi de Executiv. Televiziunea de casă (Antena3) unde Dragnea își prezenta programul la tăbliță spre marea admirație a lui Gâdea, Badea, Tudor, Ciuvică etc. i-a băgat un cuțit în spate, curgând acuzații de o virulență cu care doar Traian Băsescu mai era „tratat”. Dacă altădată, la astfel de acuzații, săreau ca la ordin în apărarea lui Daddy și Olguța, și Firea, și Codrin Ștefănescu, acum doar ultimul pare să mai stea pe baricadă.

În atare, condiții, faptul că Dragnea a ajuns la un capital de încredere de 12-13% (apud Sorin Grindeanu) sau 15% (Victor Ponta) n-ar fi de mirare. E drept, la aceste cifre a venit și replica sociologului (apropiat PSD) Marius Pieleanu, care-l ridică pe Dragnea la 30%. Ei bine, încolțit din toate părțile, mai există în țară un om care-i ia apărarea celui care acum pare terminat politic. Culmea, e mare membru PNL și edil într-un municipiu din vestul țării. Numele lui este Nicolae Robu, primar al Timișoarei și președinte al PNL Timiș. Din momentul în care Sorin Grindeanu a fost înlocuit, Robu s-a transformat peste noapte într-un mare apărător al lui Dragnea, PSD și guvernului său. Ați auzit în ultima perioadă un atac cât de mic al lui Robu la adresa PSD, Dragnea, Guvern? În schimb, chiar după înlocuirea lui Grindeanu, Robu și-a arătat bucuria, afirmând că are încredere în Dragnea și noul guvern că vor face Sala Polivalentă în Timișoara. În paranteză fie spus, aici sunt de acord cu Robu, cu Grindeanu premier multe lucruri nu se făceau în Timișoara. Dar crede primarul că altfel se vor face? Ceva mai multe, poate.

Și-a tras Dragnea stadion cu 12 milioane de euro la Alexandria pentru o echipă de Liga a III-a, Robu a spus că-i perfect. În condițiile în care și PSD-iștii cârcoteau pe la colțuri că în inima sărăciei doar de stadion mai era nevoie. A venit și împărțirea banilor pe PNDL, Robu a zis că-i bine, dacă nu chiar foarte bine. Chit că mulți liberali criticau modul de repartizare a banilor. Nici măcar n-a întrebat când și dacă vor veni acești bani, aprobați pe hârtie. Fiindcă acum nu sunt bani, guvernul chinuindu-se să găsesacă fonduri pentru salarii. E de așteptat ca în prag de campanie electorală să ajungă doar în localitățile conduse de edili PSD-iști. Dar Robu e fericit…

Nu-i un secret al lui Polichinelle că această mare bunăvoință a lui Robu față de Dragnea și PSD este izvorâtă dintr-o mare adversitate față de Grindeanu, cel alături de care umbla umăr la umăr în perioada USL. Dar știți care e culmea ironiei? Chiar Robu a avut o contribuție extrem de importantă la numirea lui Grindeanu în funcția de premier. Și aici nu e nici cea mai mică glumă. Dacă PNL Timiș, condus de Robu, nu s-ar fi comportat lamentabil la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, PSD Timiș n-ar fi performat și nici Grindeanu nu ar fi ajuns președinte al CJ Timiș. Poziție din care a devenit și premier. Or, în niciun caz Dragnea n-ar fi nominalizat un perdant în fruntea guvernului. Așadar, deși involuntar, înaintea lui Dragnea, cel mai mare aport la numirea lui Grindeanu în funcția de premier l-a avut chiar Robu. Iar acum, din aversiune față de Grindeanu, același Robu a ajuns, alături de-un sinistru personaj precum Codrin Ștefănescu, printre ultimii partizani ai lui Dragnea.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

7 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

8 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

8 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

8 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

11 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

13 ore ago