batrani
Căminele pentru persoane vârstnice din Jimbolia şi Comloşu Mare vor fi sprijinite financiar de la bugetul județului. CJ Timiș urmează să se asocieze cu ambele consilii locale, care nu-și permit să finanțeze integral activitatea celor două instituții sociale.
Consiliul Judeţean Timiş vrea să sprijine, prin cofinanţare, căminele pentru persoane vârstnice de la Comloșu Mare și Jimbolia. Sumele care ar trebuie alocate până la finele anului sunt de 600.000, respectiv 500.000 lei. CJ urmează să se asocieze, pentru a putea da acești bani, cu ambele consilii locale. „Consiliile locale nu pot asigura finanţarea activităţii acestor cămine, motiv pentru care, în ultimii ani, s-au identificat diferite variante de finanţare, în funcţie de posibilităţile oferite de actele normative în vigoare”, scrie în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. Asocierea între CJ Timiș și consiliile locale din Comloșu Mare și Jimbolia va fi valabilă până la 31 decembrie 2017. Căminul de bătrâni din Comloșu Mare are 90 de locuri, iar cel din Jimbolia are 95 de locuri. La Jimbolia, persoanele asistate plătesc între 1.922 și 2.112 lei / lună, în funcție de gradul de dependență. Bătrânii care nu au venituri şi nici susţinători legali nu plătesc nimic, costurile fiind suportate din bugetele locale sau judeţene, după caz.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…