Categories: Ziaristu' de terasă

Despre Cargo, patriotism local si mult… prea mult kitsch

Zilele trecute, un prieten abia întors din Franța, unde a participat la câteva etape ale celebrului tur ciclist, mi-a povestit despre un fenomen întâlnit în orășelele și satele din Hexagon. Adică acolo unde încă rezistă acea Franță profundă, galică dacă vreți, necontaminată de factorul alogen. Nu vreau să am aici un discurs rasist, ci doar real. Astfel, peste tot pe unde a umblat se manifestă un real patriotism local, nu din gură, cântece la beție și bătut cu cărămizi în piept. Toți acești francezi cumpără doar bunuri produse la nivel local, în special în zona alimentației. Că e vorba de pâine și produse de patiserie, mezeluri, brânzeturi, vinuri etc. De ce? Fiindcă și acei mici producători și comercianți folosesc materie primă de la nivel local, respectiv lapte, cereale, animale etc.

De ce fac acest lucru? Fiindcă astfel toate taxele și impozitele rămân la nivel local. „De să le dăm banii la parizieni, cumpărând din magazinele lor?”, era laitmotivul celor cu care vorbea amicul meu. Acolo nu există teama de capra vecinului, ba din contra, se dorește ca aceasta să fie tot mai grasă și sănătoasă. Fiindcă se știe că binele mic (individual) generează binele mare (comun). „Dacă totuși cineva cumpără grâul din altă parte fiindcă e mai ieftin?”, a mai încercat prietenul. „Nu există așa ceva. Dacă totuși s-ar întâmpla acest lucru, s-ar afla repede iar cel în cauză s-ar autoexclude din comunitate”, a primit răspunsul.

Poate pare o exagerare, dar mi-am amintit despre aceste lucruri în momentul în care am citit scrisoarea „cu gust amar” a lui Adi Bărar de la Cargo, probabil cea mai bună trupă rock din România la această oră. Ei bine, legendarii rockeri nu mai au loc să cânte în Timișoara la acțiuni publice organizate de primărie din cauza unor „antonii”, „inne” și alte „vedete” trecătoare al căror act „artistic” este direct proporțional cu scurtimea fustei și numărul de bâțâieli din buric pe secundă. Și n-au fost puține evenimentele organizate de municipalitate și la care cei de la Cargo n-au fost invitați. Și dacă asta nu e de ajuns, au ajuns să fie și umiliți de cei din primărie: „În ultimii ani am primit două invitații cu o zi înainte de eveniment, când probabil artiștii pe care i-ar fi vrut nu au avut cum să vină”.

Domnilor și doamnelor din primărie, este vorba totuși de Cargo. Dacă n-ați auzit de ei, din cauza „antoniilor” și „innelor”, citiți pe Internet. Sunt adorați și respectați în întreaga țară, au făcut cunoscut numele Timișoarei peste granițe, fiind decorați de președintele Klaus Iohannis. E adevărat sunt și Cetățeni de onoare ai Timișoarei, dar nu la propunerea celor din Executivul Primăriei, ci în urma unui demers făcut de doi consilieri. „Cântăm pentru Timișoara, dar în Timișoara foarte rar (…) Cargo și-a adus trofeele și banii câștigați întotdeauna în Timișoara, banii si i-a cheltuit tot în Timișoara, iar impozitele în Timișoara au fost plătite”, mi-a amintit Bărar de experiența franceză amintită la început. Ne mândrim că Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Dar acest lucru nu se întâmplă din cauza șușanelelor bine plătite din bani publici cu „vedete” din Capitală. Nu, Timișoara a luat acest titlu pentru cultura sau mai bine spus multiculturalitatea sa. Ori Cargo, precum Phoenix, se identifică cu cultura recentă a Timișoarei, este parte componentă a acesteia. Și, ca s-o spun pe șleau, știți care mai este “ghinionul” celor de la Cargo? Nu promovează kitsch-ul, fenomen cu multă căutare exact la vârful Primăriei Timișoara.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

8 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

8 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

14 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

14 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

15 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

15 ore ago