Categories: Primăria Timişoara

Politia Locala are salupa de 30.000 de euro, ca sa patruleze pe Bega. Momentan, e in probe

Poliția Locală Timișoara are, în sfârșit, șalupă. Patrularea navală pe Bega este anunțată de acum doi ani, iar ultimii polițiști „marinari” au fost angajați la începutul lui 2017. Ambarcațiunea este în probe în această perioadă.

În luna mai, consilierii locali au aprobat o achiziție mai mare cerută de Poliția Locală. Era vorba despre 33 de vehicule, printre care și o autoutilitară de transport valori, o remorcă, dar și o șalupă cu peridoc. Subordonații lui Dorel Cojan s-au mișcat foarte repede, cel puțin în privința șalupei. Ambarcațiunea este deja venită și a fost inscripționată cu „Poliția Locală Timișoara”. „Șalupa este momentan este în procedură de recepție, testare și înmatriculare. La finalul testelor, ea va patrula pe Canalul Bega. După cum se știe, la Poliția Locală există un Birou de Patrulare Navală”, au precizat reprezentanții PLT. Ultimul concurs de angajare pentru polițiști „marinari” a avut loc în luna ianuarie 2017. Poliția Locală anunța încă din 2015 că unul dintre obiectivele sale este „înființarea compartimentului de patrulare navală pe Bega și dotarea cu șalupă (…) pentru prevenirea evenimentelor negative din zona canalului”. Polițiștii locali ar trebui să meargă cu șalupa pe Bega, atât pentru a speria potențialii infractori, cât și pentru a supraveghea investițiile „în cadrul Programului de «Reabilitare a infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega»”. Șalupa a fost cumpărată de la firma gălățeaă Spatyard, aceeași care a livrat primăriei cele șapte vaporașe care încă nu circulă în Bega în regim de transport în comun. Ea a costat 130.840 lei, sumă care include TVA. (sursa foto: Facebook/Ghiroda merita mai mult)

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

5 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

6 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

9 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

10 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

10 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

10 ore ago