Localitățile cu primari PSD primesc, prin PNDL 2, cu aproape 111 milioane de lei mai mult decât cele cu primari liberali. Suma totală alocată județului Timiș este de aproximativ 751 de milioane de lei, din care peste jumătate către edilii PSD. Cei mai mulți bani ajung la Biled.
Ministerul Dezvoltării a anunțat „fila bugetară” alocată Timișului prin Programul Național de Dezvoltare Locală, ediția a II-a. Este vorba despre o sumă totală de 751,18 milioane de lei, pentru lucrări de infrastructură, școli, grădinițe și dispensare. Timișul este pe locul 19 în țară în ceea ce privește suma. De la PSD lucrurile se văd, așa cum era de așteptat, bine. „Mă bucur foarte mult că Timișul a fost prins cu o sumă foarte consistentă pe PNDL 2. Mă bucur în mod special pentru Consiliul Județean care a obținut finanțări pentru toate cele zece proiecte de drumuri depuse, suma totală fiind de 150 de milioane de lei”, spune Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș și șeful CJ. Dinspre liberali, părerea este alta. „Înțelegem că prin PNDL se urmărește și reducerea decalajelor de dezvoltare între diversele regiuni ale țării, dar proporțile zgârceniei în raport cu Timișul au devenit scandaloase, pentru că trebuie să avem în vedere și dimensiunea județelor. A pune pe locul 19 un județ ca Timișul, unul dintre cele mai mari ale țării, este profund nedrept”, afirmă, la rândul lui, președintele PNL Timiș, Nicolae Robu. Defalcat pe partide, 47 de primării PSD primesc, pentru 68 de proiecte, 332,24 milioane de lei. 34 primării PNL primesc, pentru 63 de proiecte, 221,3 milioane de lei.
Pentru ce primește bani CJ Timiș
Asfaltare DJ 588 B Roviniţa Mare-Percosova-Gherman – 26,2 milioane Asfaltare DJ 591 C, sector DN 6-Săcălaz – 7,2 milioane
Asfaltare DJ 593 A-sector Sânmartinu Sârbesc-Sânmartinu Maghiar, km 8+270-km 13+180 – 5,8 milioane
Asfaltare DJ 609 Valea Lungă Romană-Cliciova, km 7+800-12+730 – 12,8 milioane
Asfaltare drum județean DJ 592 B, Șipet-Folea, km 34+030-38+170, L=4,14 km – 4,9 milioane
Lărgire la 4 benzi de circulație DJ 592 Timișoara-Moșnița Nouă – 30 milioane
Modernizare DJ 572 Lucateț-limită jud. Arad – 12,1 milioane
Modernizare DJ 693, Seceani-Fibiș, km 45+211-53+711 – 16,5 milioane Modernizare și reabilitare DJ 609 F Bazosu Nou-Bazos-Recaș – 21,2 milioane
Sporire capacitate de circulație pe DJ 609 D, Centura ocolitoare Timișoara-Aeroport – 15 milioane
Analizând sumele alocate de la nivel central, cei mai mulți bani vor ajunge la Biled, comună al cărei primar este Cristian David, de la PSD. Este vorba despre 25,9 milioane de lei, pentru extinderea reţelei de apă uzată, reabilitare, modernizare şi dotare grădiniţă, modernizare şi dotare școală gimnazială și construire dispensar medical. Pe locul al doilea este Moșnița Nouă, localitate condusă de liberalul Florin Bucur. Sunt 22,5 milioane de lei, pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă. Pe trei este Dumbrăvița, cu primarul Victor Malac (PSD): 22 de milioane de lei pentru stație de tratare, aducțiuni și magistrale de apă. Pe patru este Timișoara, cu 21,1 milioane, pentru șase proiecte: reabilitare acoperiș la Școala gimnazială nr. 25 mansardare școală la liceul Vlad Țepeș, extindere Școala Gimnazială nr. 16, amenajare str. Profesor Mircea Neamțu, reabilitare Podul Eroilor și reabilitare Podul Ștefan cel Mare. Pe cinci este comuna Dudeștii Vechi, unde este primar liberalul Bono Cucalan, cu 19,8 milioane. Banii sunt pentru extindere și modernizare sistem de alimentare cu apă și demolare clădire existentă și construire grădiniță. Pe locul șase este Comloșu Mare, cu primarul Ovidiu Ştefănescu (PSD): 18,7 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare.
Cei mai puțini bani merg la Birda (primar Marius Stoian, PSD) – 250.000 lei, pentru dotarea Școlii Gimnaziale, Racovița (primar Ioan Nanu, PSD) – 337.000 lei, pentru lucrări de reabilitare rețea de iluminat public, Cenei (primar Gabriel Ilaș, PNL) -320.000 lei, pentru reabilitare, modernizare, refacere împrejmuire și dotare grădiniță și școală în localitatea Bobda, Pesac (primar PSD) – 433.000 lei, pentru extindere rețea de alimentare cu apă și echipare cabină foraj, Tomești (primar Costel Medelean, PNL) – 538.000 lei, pentru modernizarea sistemului de iluminat public stradal. Printre localitățile care nu primesc niciun ban, pentru că nici nu au depus proiecte, se numără Lugojul și Sânnicolaul Mare, Șandra, Sânpetru Mare, Recaș sau Remetea Mare.
Iată cum merg banii de pe PNDL
Balinț (PSD) – Reabilitare școală generală în regim P și construire corp P+1E școală generală – 3,2 milioane
Banloc (PNL) – Realizare grădiniţă cu program prelungit în localitatea Banloc – 1,3 milioane
Bârna (PSD) – Modernizare rețea de drumuri comunale și străzi – 9,3 milioane
Beba Veche (PSD) – demolare imobil P şi Construire grădiniță P+2E cu program prelungit – 2,4 milioane, modernizare străzi – 5,4 milioane / total: 7,8 milioane
Becicherecu Mic (PSD) – Extindere și modernizare sistem de alimentare cu apă – 7,4 milioane
Belinț (PNL) – reabilitare grădinița Gruni – 505.000 lei, reabilitare grădinița Babsa – 291.000 lei, modernizare infrastructură rutieră în Belinţ – 4,1 milioane / 4,89 milioane
Bethausen (PSD) – grădiniță cu 5 săli de clasă în Bethausen – 1,7 milioane, modernizare drum vicinal Leucușești și construire pod peste râul Gladna – 1,99 milioane / 3,69 milioane
Biled (PSD) – extindere reţele de apă uzată – 17,1 milioane, reabilitare, modernizare şi dotare grădiniţă – 3 milioane, reabilitare, modernizare şi dotare școală gimnazială – 3,1 milioane, construire dispensar medical – 2,7 milioane / total: 25,9 milioane
Birda (PSD) – dotare cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Școala Gimnazială Birda – 250.000 lei
Boldur (PSD) – modernizarea sistemului de iluminat public stradal – 1,5 milioane
Bucovăț (PNL) – modernizarea sistemului de iluminat public stradal – 938.000 lei
Buziaș (PNL) – reţea de canalizare în Silagiu – 13 1 milioane, reabilitare, modernizare şi dotare Liceul Teoretic Buziaş – 3,9 milioane, reabilitare, modernizare şi dotare Şcoală Primară Silagiu – 783.000 lei / total: 17,78 milioane
Cărpiniș (PSD) – branșamente cu cămine de apometru – 4,3 milioane, demolare clădire existentă și construire grădiniță cu 6 grupe cu program prelungit și cu bucătărie proprie – 3,1 milioane, reabilitare termică şi realizare acoperiş tip şarpanta peste şcoala cu clasele I-VIII – 747.000 lei, reabilitare, modernizare şi dotare şcoală Iecea Mica – 1,5 milioane / total: 9,64 milioane
Cenad (PNL) – modernizarea infrastructurii rutiere – 4,79 milioane
Cenei (PNL) – reabilitare, modernizare, refacere împrejmuire și dotare grădiniță și școală cu instalație termică, în Bobda – 320.000 lei
Checea (PNL) – modernizarea străzilor DS 1, DS 6, DS 19, DS 22, DS 28, DS 35, DS 36, DS 38, DS 45, DS 48, DS 49 și DS 50 – 4,6 milioane
Chevereșu Mare (PSD) – modernizare străzi – 5,6 milioane
Ciacova (PNL) – reabilitare rețea stradală în orașul Ciacova – 12 milioane
Comloșu Mare (PSD) – Extindere rețea de canalizare în comuna Comloșu Mare, județul Timiș – 18,7 milioane
Coșteiu (PSD) – Modernizarea infrastructurii rutiere – 10,6 milioane
Criciova (PSD) – Asfaltare străzi comunale – 6,7 milioane
Curtea (PSD) – Modernizare drum comunal DC 110 Coşava-Homojdia – 8,3 milioane
Darova (PNL) – Reabilitare, dotare și modernizare grădiniță cu program normal – 2 milioane
Denta (PSD) – Modernizare străzi rurale – 15,1 milioane
Deta (PNL) – Reabilitare şi refuncţionalizare grădiniţă – 3,2 milioane
Dudeștii Noi (PNL) – extindere primărie prin modificări interioare și exterioare la corp existent de clădire, creare acces auto, amenajări de platforme exterioare și împrejmuire – 1,9 milioane
Dudeștii Vechi (PNL) – Extindere și modernizare sistem de alimentare cu apă – 16,9 milioane, demolare clădire existentă și construire grădiniță cu 6 grupe – 2,9 milioane / total: 19,8 milioane
Dumbrava (UDMR) – Reabilitare şi extindere dispensar – 724.000 lei, modernizare străzi – 8,1 milioane / total: 8,8 milioane
Dumbrăvița (PSD) – Stație de tratare, aducțiuni și magistrale de apă pentru localitatea Dumbrăvița, jud. Timiș – 22 milioane
Făget (PNL) – Reţele de apă – apă uzată în Băteşti – 7,8 milioane, reabilitare și modernizare centrală termicăLiceul Teoretic Traian Vuia – 1,1 milioane / total: 8,9 milioane
Fârdea (PNL) – Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale în cadrul grădiniței cu program normal Gladna Română – 457.000 lei, reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale în cadrul școlii primare Gladna Română – 483.000 lei, reabilitare dispensar uman în Fârdea – 781.000 lei, construire două poduri şi două punţi pietonale peste râul Hăuzesca – 2,1 milioane / total: 3,8 milioane
Fibiș (PNL) – Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale în cadrul școlii și grădiniței – 970.000 lei
Gătaia – Staţii de tratare a apei la gospodăria de apă existentă în Şemlacu Mare şi la gospodăria de apă existentă în Butin – 1 milion
Găvojdia (PNL) – Extindere alimentare cu apă şi canalizare în localităţile Găvojdia şi Lugojel – 1,95 milioane, extindere, reabilitare, modernizare și dotare grădiniţă Găvojdia – 1,25 milioane, extindere, reabilitare, modernizare și dotare grădiniţă Găvojdia – 1,57 milioane / total: 4,7 milioane
Ghilad (PNL) – Extindere canalizare menajeră – 4 milioane, dotarea și modernizarea infrastructurii școlii – 227.000 lei / total: 4,2 milioane
Ghiroda (PNL) – Extindere, reabilitare şi modernizare sistem de alimentare cu apă – 6,2 milioane, construire grădiniță – 3,2 milioane / total:9,4 milioane
Ghizela (PNL) – Extindere rețea de canalizare – 11,3 milioane
Giarmata (PSD) – Extindere rețele de alimentare cu apă și apă uzată – 10,6 milioane
Giera (PSD) – Modernizare străzi în Giera, Toager și Grăniceri – 6,8 milioane
Giroc (PSD) – Extindere reţea apă potabilă în zona Aleea cu Plopi, Chişoda – 1,5 milioane
Giulvăz – Modernizare străzi în Crai Nou și Rudna – 10,8 milioane
Gottlob (PNL) – Reabilitări interioare finisaje şcoală – 731.000 lei, reabilitare, modernizare și mansardare parţială imobil dispensar uman – 1,04 milioane, modernizare drum comunal DC 12 Gottlob-Vizejdia – 7,5 milioane / total: 9,2 milioane
Iecea Mare (PSD) – Extindere şi modernizare sistem de alimentare cu apă – 12,3 milioane, reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical – 2,7 milioane / total: 15 milioane
Jamu Mare (PSD) – Reabilitare clădire cu schimbare de destinație în cabinet medicale și locuințe de serviciu – 854.000 lei
Jebel (PSD) – Extindere rețea de canalizare și realizare branșamente – 887.000 lei
Jimbolia (PNL) – Demolare clădire existentă și construire clădire grădiniță cu 6 grupe – 3,4 milioane, demolare clădire existentă și construire clădire grădiniță cu 3 grupe cu program normal – 1,4 milioane / total: 4,8 milioane
Lenauheim (PNL) – reabilitarea și echiparea Grădiniței cu program normal, Grabaț – 1,7 milioane, reabilitarea și echiparea Grădiniței cu program normal, Lenauheim – 2,4 milioane, reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical – 2,9 milioane / total: 7 milioane
Liebling (PNL) – Extindere rețea de canalizare menajeră – 3,3 milioane, construire grădiniţă – 3,4 milioane / total: 6,7 milioane
Livezile (PNL) – Modernizare străzi rurale în Dolaț – 6,7 milioane
Lovrin (PNL) – Reabilitare, modernizare și dotare școală clasele 1-4 – 1,02 milioane
Mănăștiur (PSD) – Dezvoltatre infrastructură rurală – 4,9 milioane
Margina (PSD) – Modernizarea sistemului de iluminat public – 834.000 lei
Mașloc – Construire corp Școală Gimnazială comuna Mașloc – 916.000 lei
Moravița (PSD) – Stații de tratare a apei pentru Moravița, Stamora Germană, Gaiu Mic și Dejan – 4,6 milioane, reabilitare Şcoală gimnazială cu clasele I-VIII Moravița – 800.000 lei / total: 5,4 milioane
Moșnița Nouă (PNL) – Extindere rețea de alimentare cu apă – 22,5 milioane
Municipiul Timișoara – Reabilitare acoperiș la Școala gimnazială nr. 25 – 1,4 milioane, mansardare școală P+1E pentru amenajare 4 săli, rezultând P+1E+M la liceul Vlad Țepeș – 1,1 milioane, extindere școală S+P+2E la Școala Gimnazială nr. 16 – 3,7 milioane, amenajare strada profesor Mircea Neamțu – 1,2 milioane, reabilitare Podul Eroilor – 5,5 milioane, reabilitare Podul Ștefan cel Mare – 8,2 milioane /total: 21,1 milioane
Nădrag (PSD) – Reabilitare, modernizare și dotare liceu Nădrag – 3,5 milioane, realizare acoperiş, reabilitare, modernizare și dotare grădiniţa Nădrag – 948.000 lei / total: 4,44 milioane
Nițchidorf (PSD) – Reabilitare, modernizare şi dotare dispensar uman – 1,5 milioane, modernizare străzi rurale – 8,3 milioane / total: 9,8 milioane
Ohaba Lungă (PSD) – Alimentare cu apă a localității Ierșnic şi alimentare cu apă a localităţii Ohaba Romană – 2,5 milioane
Ortișoara (PSD) – Modernizarea infrastructurii rutiere – 4,6 milioane
Otelec (PNL) – Extindere primărie – 1 milion
Peciu Nou (PSD) – Extindere rețea de canalizare menajeră a apelor uzate menajere – 7,4 milioane
Periam (PSD) – Extindere, reabilitare și modernizare sistem de alimentare cu apă – 4,4 milioane, dotare și reabilitare termică liceul teoretic Periam – 893.000 lei / total: 5,2 milioane
Pesac (PSD) – Extindere rețea de alimentare cu apă și echipare cabină foraj – 433.000 lei
Pietroasa (PSD) – Canalizare ape uzate menajere și stație de epurare – 2,5 milioane
Pișchia (PNL) – Reabilitare dispensar medical – 684.000 lei
Racovița (PSD) – Lucrări de reabilitare rețea de iluminat public – 337.000 lei
Sacoșu Turcesc (PSD) – Reabilitare, modernizare şi dotare şcoală şi grădiniţă Sacoşu Turcesc – 2 milioane, reabilitare, modernizare și dotare școală Uliuc – 645.000 lei, reabilitare, modernizare și dotare școală și grădiniță Berini – 908.000 lei, reabilitare, modernizare și dotare școală și grădiniță Otvești – 336.000 lei / total: 3,89 milioane
Sînandrei (PSD) – Rețea de canalizare în Carani – 10,2 milioane
Sânmihaiu Român (PSD) – Extindere reţea de alimentare cu apă, Sînmihaiu Român și Utvin – 16,8 milioane
Saravale(PSD) – Realizare branșamente cu cămine apometru – 3 milioane
Satchinez (UNPR) – Înfiinţare reţea de canalizare în Hodoni şi Bărăteaz – 11,9 milioane, reabilitare grădiniță cu program normal Bărăteaz – 365.000 lei, reabilitare Școala gimnazială Satchinez – 3,2 milioane, reabilitare Școala primară Bărăteaz – 350.000 lei, reabilitare Școala primară Hodoni – 558.000 lei / total: 16,3 milioane
Săcălaz (PSD) – Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și stație de tratare a apei în Beregsau Mic – 6,4 milioane
Secaș (UNPR) – Amenajare străzi în Secaș, Crivobara și Vizma – 5,1 milioane
Șag (PSD) – Reabilitare, modernizare, dotare și etajare grădiniță – 1,5 milioane
Șandra (PNL) – Realizare branșamente cu cămine de apometru – 3 milioane, reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical – 1,55 milioane / total: 4,55 milioane
Știuca (PNL) – Extindere şcoală cu clasele I-VIII – 650.000 lei
Teremia Mare (PSD) – Realizare sistem de alimentare cu apă, Teremia Mică – 2,1 milioane, construire grădiniţă cu 6 grupe Teremia Mare – 3,3 milioane, construire grădiniţă cu 3 grupe Teremia Mică – 2,3 milioane / total: 7,7 milioane
Tomnatic (PSD) – Extindere, reabilitare și modernizare sistem de alimentare cu apă – 5,2 milioane
Tomești (PNL) – Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – 538.000 lei
Topolovățu Mare (ALDE) – Realizare, modernizare și dotare școală și grădiniță – 397.000 lei, modernizare drum comunal DC 77 și străzi în Cralovăț – 5,3 milioane, pod peste râul Bega la Ictar-Budinț – 3,2 milioane / total: 8,8 milioane
Tormac (UDMR) – Reabilitare, extindere, modernizare şi dotare dispensar uman – 1,5 milioane, modernizare DC 83A – 7,7 milioane / total: 9,2 milioane
Traian Vuia (ALDE) – Reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical din Sudriaș – 1,9 milioane
Valcani (PSD) – Extindere, reabilitare și modernizare sistem de alimentare cu apă – 5,3 milioane, reabilitare, dotare și modernizare grădiniţă – 966.000 lei, reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical – 1,9 milioane / total: 8,1 milioane
Variaș (PSD) – Modernizare drum comunal DC 33 şi amenajare străzi în Sânpetru Mic – 6,9 milioane
Voiteg (PSD) – Extindere alimentare cu apă Voiteg – 2,9 milioane
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…
Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș.…
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat…
Imediat după ce Timișoara s-a eliberat, iar Bucureștiul l-a trimis la Târgoviște pe dictatorul Nicolae…
Vineri, 20 decembrie, a fost semnat contractul pentru instalarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice…
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…