Cu mare dificultate, Timişul a scăpat de problema rujeolei. Acum specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică spun că e mai bine să sufle şi în iaurt, aşa că au decis să solicite de la minister câteva zeci de mii de doze de vaccin pneumococic.
Vaccinul oferă protecţie pentru 13 boli, urmând să fie acum administrat şi în România. În total, la nivelul judeţului au fost comandate 20.700 de doze al acestui nou vaccin. Ministerul Sănătăţii urmează să achiziţioneze acest vaccin care oferă protecţie pentru boli precum pneumonie, meningita pneumococică sau otita. Campania de vaccinare ar urma să înceapă în luna septembrie. În total, la nivel naţional au fost solicitate 477.000 de doze de vaccin. Acordarea vaccinului şi imunizarea se vor face gratuit la copii. Conform datelor oficiale, în Româna, pneumonia este principala cauză care duce la decesul copiilor sub 5 ani. Demararea imunizării cu un asemenea tip de vaccin are loc doar din acest an, deşi recomandări în acest sens există de ani buni. În 2013, vaccinul a fost apărut în premieră în schema naţională de vaccinare, dar, din lipsă de fonduri, nu a fost introdus până în acest an.
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…