Categories: Social

USR cere Primariei Timisoara acces liber pentru tineri la terenurile de sport din curtea scolilor

USR Timiș cere Consiliului Local Timișoara să adopte o hotărâre prin care tinerii din oraș să aibă acces la terenurile de sport din curtea școlilor. În 2015, primarul Nicolae Robu anunța că a solicitat unităților de învățământ acest lucru, dar totul a rămas doar în stadiu declarativ.

În vara lui 2015, primarul Nicolae Robu spunea că, în urma unor întâlniri pe care le-a avut cu tinerii din mai multe cartiere, a cerut școlilor să permită accesul acestora pe terenurile de sport din incintă. „Au solicitat să poată avea acces la terenurile de sport din incinta unităţilor şcolare, de cele mai multe ori acestea fiind singurele existente în cartierul lor. Sunt convins că, educatori fiind, împărtăşiţi aceeaşi opinie cu mine în privinţa importanţei sportului pentru copii şi tineri de diverse vârste (…) Iată de ce am decis ca, începând din data de 1 iulie, toate terenurile de sport ale unităţilor şcolare ale municipiului Timişoara să aibă acces liber pentru orice persoane doritoare să practice sportul după terminarea orelor şi până la lăsarea întunericului”, se preciza în adresa semnată de primarul Nicolae Robu. Realitatea este însă alta, și prea puține sunt unitățile de învățământ care și-au deschis terenurile de sport pentru tineri.

USR Timiș a trimis acum o adresă oficială către Primăria Timișoara, cerând reglementarea acestei situații. „Nici până acum în 2017, în nicio școala din municipiul Timișoara nu este permis, în afara activităţilor școlare, accesul elevilor pe terenurile de sport. Pe de altă parte, în diverse orașe din țară s-au emis hotărâri de consiliu local, care permit, în anumite condiţii, utilizarea curţii școlii și a terenurilor de sport, de către elevi, pe perioada vacanţelor școlare, lsfârșit de săpămână sau chiar zilnic, după încheierea activităţilor școlare (…) Pentru că din păcate orașul nostru nu beneficiază de terenuri de sport în cartiere, Uniunea Salvaţi România, filiala Timișoara, propune Consiliului Local Timișoara să adopte o astfel de hotărâre (…) Considerăm că cel puţin deocamdată, ar trebui deschise acele curţi ale școlilor care beneficiază de paza permanentă (…) Fiindcă vrem să oferim un mod de rezolvare a acestei probleme, am trimis Primăriei Municipiului Timișoara o propunere concretă de regulament pentru «Acces în curtea școlii»”, spune Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara. Rămâne de văzut care va fi răspunsul municipalității. Pe de altă parte, o hotărâre de consiliu local aprobată în februarie 2013 prevedea construirea, până în 2016, „ a unor baze poli-sportive în vederea facilitării dezvoltării sportului de întreținere și de masă, cu acces liber pentru cetățeni”. Era vorba despre opt astfel de baze sportive. Până acum nu a fost construită niciuna.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

13 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

14 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

15 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

18 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

20 de ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

22 de ore ago