Nou-promovată în Liga Națională de baschet feminin, SCM Timișoara întâlnește una dintre formațiile valoroase ale Serbiei în cea de-a doua partidă amicală din intersezon, prima la sala „Constantin Jude”. Alb-violetele vor înfrunta ZKK Kraljevo, echipă care evoluează atât în campionatul intern, cât și în Liga Adriatică.
Lotul a fost completat, la începutul acestei săptămâni, cu fundașul american D’Lesha Lloyd, care a evoluat în perioada verii în campionatul Australiei, iar acum s-a alăturat echipei. De asemenea, pot fi văzute la lucru celelalte nou-venite Romina Filip, timișorencele Dora Ardelean și Adina Stoiedin, Maegan Conwright, Leeza Burdgess și Hannah Young și fetele care sezonul trecut au obținut promovarea. „S-au făcut transferuri importante, au fost aduse baschetbaliste cu experiență din România și din străinătate. Banca tehnică a fost și ea primenită cu un antrenor tânăr și promițător, așa că va fi de lucrat la omogenizare, la stabilirea relațiilor de joc. Suntem o echipă nouă, cea mai nouă din campionat. Am pornit la drum abia în toamna anului trecut și am reușit să promovăm cu un lot foarte tânăr. Sezonul acesta, în funcție de buget și de prestația fetelor, vom vedea unde reușim să ne clasăm: ne dorim calificarea în play-off”, a spus președintele SCM Timișoara, Radu Țoancă.
SCMT a disputat primul meci de verificare în Ungaria, cu o participantă în FIBA EuroCup, Peac Pecs, iar săptămâna viitoare va juca în deplasare cu prim-divizionarele din Tg Mureș și Alba Iulia. Meciul cu Kraljevo va avea loc duminică, 1o septembrie, de la ora 20, în Sala „Constantin Jude”.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…