Migrantii, chiar si legali, aduc amenzi de peste 4.000 de euro

O pensiune din Timișoara s-a ales cu o amendă serioasă, după un control făcut de polițiști, cei de la ISU, DSP și ITM, și urmează și alte sancțiuni. Aici erau găzduiți nu mai puțin de 30 de migranți irakieni, care aveau totuși acte.

Polițiștii și reprezentanții ISU, DSP și ITM au avut, joi, o acțiune de control în Timișoara. S-a lăsat rău pentru o unitate hotelieră de pe Calea Dorobanților, unde au fost găsiți cazați 30 de irakieni. Aceștia aveau documente și erau înregistrați în evidențele recepției. Cu toate acestea, pensiunea a fost amendată cu 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 237/2001, privind accesul, evidența și protecția turiștilor, și cu 17.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG 537/2007, privind normele de prevenire și stingere a incendiilor, aceasta din urmă aplicată de cei de la ISU. Inspectorii DSP și ITM urmează să aplice, zilele viitoare, alte sancțiuni pentru neregulile din sfera lor de competență. Mai trebuie spus că, zilele trecute, polițiștii au găsit, nu departe de această pensiune, două grupuri de migranți ilegali.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

5 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

8 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

9 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

9 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

10 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

11 ore ago