Categories: Timp liber

Joc si voie buna in Parcul Rozelor. Incepe Ruga Timisoarei / PROGRAM

Se anunță petrecere mare în acest weekend în Parcul Rozelor. Ruga Timișoarei va scoate, din nou, din case mii de oameni. Zeci de artiști vor urca pe scena Teatrului de Vară, iar jocul Rugii este programat duminică.

Primăria și Casa de Cultură organizează, în 16 și 17 septembrie, Ruga Timișoarei, un eveniment cu tradiție, mult așteptat de timișorenii de toate vârstele. Ruga Timișoarei are loc în fiecare an în jurul datei de 15 septembrie, când este celebrat Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, al doilea hram al Catedralei Mitropolitane. Pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor vor urca, alături de Ansamblul folcloric „Timișul”, unii dintre cei mai valoroşi solişti vocali şi instrumentişti bănăţeni. Spectacolul la care vor participa zeci de artiști va fi prezentat de Tania Țunaș, de la TVR.

Program

Sâmbătă, 16 septembrie

orele 17 – 17,30 – Ansamblul „Timișul” copii și tineret, soliști vocali: Andreea Pascotă, Daniel Sabău, Alexandra Ciota
orele 17,30 – 18 – Ansamblul “ Pusta Banatului”, soliști vocali: Dolores Dongea, Claudiu Tărnăuceanu, Adriana Coste
Ansamblul Timișul”
orele 18 – 19 – Denis Bizău, Alexandra Iacob
orele 19 – 20 – Camelia Miuțescu, Alina Radi, Cornel Brici
orele 20 – 21 – Tiberiu Ceia, Petrică Miulescu Irimică
orele 21 – 22 – Ancuța Fleșariu, Nicu Novac
orele 22 – 23 – Mariana Șușca, Petrică Moise și Virtuozii Banatului

Duminică, 17 septembrie

orele 10 – 12 – Slujba religioasă – Catedrala Mitropolitană din Timișoara
ora 12 – Depunerea unei coroane de flori la Monumentul Crucificării
orele 17 – 23 – Jocul Rugii
orele 17 – 18,30 – Ansamblul „Timișul”, tineret, soliști: Anda Sabadoș și Vlad Văcaru

Ansamblul „Timișul”, soliști: Andreea Aleușan, Ramona Ilieș-Drăgan, Maria Borțun Popescu
orele 18,30 – 19 – Carmen Popovici Dumbravă
orele 19 – 19,30 – Andreea Voica
orele 19,30 – 21 – Bogdan Firu,Camelia Florea, Ioan Surdu, Florin Boita,
orele 21 – 22 – Adrian Stanca, Stana Stepanescu
orele 22 – 23 – Dumitru Stoicanescu, Nicoleta Voica

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

4 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

7 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

8 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

8 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

8 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

10 ore ago