Primăria Timișoara a anunțat luni, 4 septembrie, cele 37 de proiecte finanțate prin al doilea apel de proiecte culturale. Era disponibilă suma de 900.000 lei, iar cei mai mulți bani îi vor primi FITT și Fundația Universitatea de Vest.
Pe 20 iunie, Primăria Timișoara anunța proiectele care vor primi finanțare de la bugetul local pe „agenda culturală”, pentru care era disponibilă suma de 2,8 milioane de lei. Erau considerate eligibile 48 de propuneri, din cele 114 depuse. Primele trei proiecte, în ordinea sumei alocate, erau Festivalul Internațional de Arte Performative Timișoara III – 203.000 lei, Festivalul Internațional de Film Timishort – 171.000 de lei și Festivalul Internațional de Literatură „La vest de est, la est de vest” – 128.800 de lei. Casa de Cultură a lansat, ulterior, al doilea apel de proiecte care au putut fi depuse pentru finanțare în perioada 1-7 august, fiind disponibilă suma de 900.000 lei. Luni, 4 septembrie, Primăria Timișoara anunțat cele 36 de proiecte care vor împărți acești bani.
Activitățile finanțate sunt dintre cele mai diverse, de la festivaluri de muzică, la piese de teatru sau un simpozion despre duhovnicie. Vor primi bani de la bugetul local și un eveniment monden, cum este „Nuit en blanc / Cină în alb”, dar și o conferință despre provocări de securitate în Balcani. Cei mai mulți bani, adică 171.600 lei, pentru două proiecte, vor reveni Fundației Independente de Tineret Timiș, FITT. Urmează, la mare distanță, tot cu două proiecte, Fundația Universitatea de Vest Timișoara, cu 82.050 lei, și Asociația 24/7 House 360, care primește 66.171 lei, de asemenea cu două proiecte. Va primi finanțare de la primărie și un proiect al Ordinului Arhitecților.
Top 5 proiecte finanțate
Toate proiectele finanțate la al doilea apel
Mai trebuie spus că, la finele lunii iulie, Petru Ilieșu, președintele Fundației Timișoara ’89, a notificat Casa de Cultură că renunță la suma care i-a fost alocată la primul apel de finanțare a proiectelor culturale. „Nu vom semna contractul-cadru de finanțare nerambursabilă pentru activități de cultură, respectiv vom refuza să realizăm proiectul cărții-album «Farmecul discret al nostalgiei», în condițiile unei susțineri financiare într-un procent mai mic de jumătate din costul proiectului. Această sumă nu poate acoperi nici măcar costurile de tipărire, cu toate că autorii și colaboratorii au renunțat la onorarii și au înțeles să realizeze voluntar acest proiect”, a scris Ilieșu, în adresa trimisă Casei de Cultură. Fundația Timișoara ’89 avea alocată suma de 8.790,6 lei, din cea solicitată de 12.558 lei.
Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…
Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…
Baschetbaliștii bănățeni primesc vizita formației CSM Petrolul BBA Ploiești, în etapa a XVII-a a Ligii…
Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data…
Chiar dacă temperaturile au scăzut semnificativ la Timișoara, zilele trecute, furnizarea energiei termice pentru consumatorii…
Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de…