Categories: Primăria Timişoara

13 pentru 53 de milioane de euro. Pentru ce vrea Primaria Timisoara bani de la UE

Primăria Timișoara a stabilit cele 13 proiecte pentru care vrea bani de la UE, pe Axa 4 a POR. Nu mai intră aici, cel puțin momentan, Pasajul Solventul sau Inelul 4. Se va cere finanțare pentru linii de tramvai, modernizări în Kuncz și Ronaț, construcția de creșe sau amenajarea unui parc și a unui loc de relaxare în Pădurea Verde.

Timişoara, Aradul, Deva şi Reşiţa au primit putere deplină de a dispune de cele 150 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană îi alocă Regiunii Vest pe axa prioritară 4 a Programului Operaţional Regional. Primăriile din aceste orașe au devenit organisme de finanţare europeană de rang 2, rolul de semnare a proiectelor fiind mutat de la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest către oraşe. La nivelul primăriilor vor fi constituite autorităţi urbane, care se vor ocupa de managementul şi stabilirea proiectelor care vor primi finanţare, toată decizia de alocare şi cheltuire a banilor mutându-se la nivel local. Timişoara primeşte, în noile condiţii, peste 53 de milioane de euro, din care 45 de milioane pe mobilitate urbană.

În mai 2017, reprezentanții PMT anunțau că a fost pregătit un portofoliu de proiecte care acoperă o sumă dublă decât cea alocată și spuneau că mizează pe faptul că se vor face redistribuiri. La începutul lunii octombrie 2017, era anunțată, de asemenea, depunerea, de către Direcția Edilitară a PMT, a 11 fișe de proiect la Autoritatea Urbană, care urma să fie apoi depuse drept cereri de finanțare pe Axa 4. Acestea erau Inelul IV zona de vest, Pasajul Solventul, reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Calea Stan Vidrighin, Bd. Cetății, Calea Bogdăneștilor, Ana Ipătescu etapa 1 strada Transilvania până la Calea Șagului, apoi Calea Șagului, str. Mureș etapa 2 Victor Hugo – Aluniș – Drubeta, linie nouă de tramvai între Solventul și Gara de Nord, modernizare stații de transport public, înnoirea flotei de tramvaie, modernizarea depoului Dâmbovița, amenajarea rețelei urbane de piste de biciclete etapa 2 și amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete.

Acum, municipalitatea a primit OK-ul de la Ministerul Dezvoltării a dat OK-ul și poate depune, în sfârșit, pentru finanțare, proiecte pe Axa 4. „Timișoara este eligibilă, poate depune proiecte, am parcurs toți pașii premergători obligatorii de parcurs. Fondurile se adresează strict municipiilor reședință de județ și totalizează 53 de milioane de euro pentru Timișoara. Suntem primii din țară care am primit confirmarea de la minister”, a declarat Nicolae Robu. Lista proiectelor făcută publică nu mai „pușcă” însă cu aceea anunțată acum trei săptămâni. Au rămas doar reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Calea Bogdăneștilor, înnoirea flotei de tramvaie și modernizarea depoului Dâmbovița, unde se va face și o spălătorie ecologică pentru mijloacele de transport în comun, amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete, linie nouă de tramvai Solventul-Gara de Nord și modernizarea tramelor stradale pe Calea Stan Vidrighin. Inelul IV și Pasajul Solventul nu se mai regăsesc pe această listă, pe care apar însă construirea de creșe și reabilitarea de grădinițe, modernizarea cartierului Kuncz și a Ronațului, precum și amenajarea unei zone din Pădurea Verde, vizavi de Institutul de Cardiologie, unde să fie amenajat un parc.

Iată pentru ce va cere Primăria Timișoara bani de pe Axa 4

  • Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Calea Bogdăneștilor
  • Înnoirea flotei de tramvai și modernizarea depoului Dâmbovița (inclusiv spălătorie ecologică pentru mijloace de transport)
  • Amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete
  • Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord
  • Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Calea Stan Vidrighin
  • Transformarea zonei degradate Pădurea Verde (vizavi de Institutul de Boli Cardiovasculare) în Pădure Parc și loc de recreere, prin realizarea accesului pietonal și velo nemotorizat, realizarea unui traseu ecologic, monitorizarea, protecția și conservarea biodiversității
  • Localizarea și potențarea centrelor de cartier, în cartierele rezidențiale, ca spațiu de coagulare a comunității prin amenajarea spațiilor publice pentru cetățeni – zona 1, zona de nord
  • Urbanizare cartier Kuncz și reconstrucția ecologică a Canalului Subuleasa
  • Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaț
  • Construcție clădire creșă în zona de nord
  • Extindere clădire Grădiniță PP33
  • Construcție clădire creșă pe strada Cocea nr. 21
  • Reabilitare construcții și instalații clădirea B 2 a Colegiului Tehnic E. Ungureanu.
Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

17 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

18 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

18 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

18 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

18 ore ago