Categories: Social

Prins in talcioc. Barbatul care a agresat un politist si a fugit cu catusele la maini a ajuns dupa gratii

A încercat să scape, dar a fost prins după 10 zile. Este vorba despre bărbatul de etnie romă care a lovit mai multe mașini și a reușit să scape de polițiști, după ce în ajutorul lui au sărit mai mulți amici. El a fost reținut duminică în Piața Mehala.

Un polițist a fost lovit de mai mulți țigani, care veniseră în ajutorul unui „conațional” pe cale să fie arestat. S-a întâmplat pe 19 octombrie la Timișoara, după ce polițiștii Secției 1 au tras pe dreapta o mașină în care aveau informații că se află un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de aducere, fiind bănuit de comiterea mai multor furturi din autoturisme. I-au făcut semn șoferului să oprească, însă acesta a accelerat, așa că s-a plecat în urmărirea lui. La un moment dat, bărbatul de etnie romă a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate. Polițiștii au încercat apoi să-i pună cătușele, însă și-au făcut apariția mai mulți bărbați care i-au agresat pe oamenii legii. Atât ei, cât și cel care fusese reținut au reușit să se facă nevăzuți. Polițiștii au reținut, de atunci, mai mulți complici, dar nu și pe suspectul principal. Asta, până duminică dimineață, când acesta a fost găsit în zona Pieței Mehala. El a fost ridicat și urmează să fie reținut pentru 24 de ore.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago