Categories: Sănătate

Concursul de director al Spitalului Judetean Timisoara a fost anulat temporar

Concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean Timişoara a fost anulat, din motive birocratice, dar urmează să fie reluat. Mandatul actualului director, dr. Marius Craina, expiră în luna decembrie.

Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara, întrunit pe 20 noiembrie, a decis anularea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al instituției. Acesta fusese anunțat pe site-ul oficial al spitalului în urmă cu aproape o lună. Actualul manager Marius Craina spune că decizia a fost luată temporar, din motive birocratice. „Luni am avut primul consiliu de administraţie în noua formulă, acesta are acum componenţa schimbată printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii. Decizia a fost luată pentru că oricum postul este încă ocupat legal, până în luna decembrie. Este o situaţie similară cu cea de acum trei ani şi jumătate, când postul de manager a rămas ocupat interimar pentru o perioadă. Concursul continuă, este vorba doar de o decizie mai mult birocratică. Nu pot spune că va avea loc în primele zile, dar în scurt timp de la introducerea interimatului va fi organizat. Oricum legal nu se poate prelungi acest interimat. Este vorba de o perioadă maximă de două-trei luni de interimat, după care e obligatorie organizarea concursului”, a declarat, pentru deBanat.ro, Craina. Mandatul acestuia expiră la jumătatea lunii decembrie.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

3 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

6 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago