Colegiul Tehnic „Ion Mincu” ar urma să fie desființat. Decizia a fost luată marți, 22 noiembrie, în plenul CL. În spațiul de la „Mincu” se vor muta elevii de la „Lenau”, care învată acum în clădirea RATT de pe Intrarea Doinei. Directorul de la „Mincu” spune că situația este absurdă.
Consilierii locali au votat, în plenul din 21 noiembrie, fără să ceară prea multe explicații, „divizarea totală a Colegiului Tehnic «Ion Mincu»”. Altfel spus, desființarea acestui unități de învățământ. „Consiliul Local Timișoara propune reorganizarea prin divizare totală a Colegiului Tehnic «Ion Mincu», cu învățământ primar, gimnazial, liceal și profesional, astfel: clasele primare și gimnaziale (…) vor fi preluate de Școala Gimnazială nr. 24; clasele cu profil tehnologic (…) vor fi preluate de Colegiul Tehnic «Emanuil Ungureanu»; clasele cu profil de arhitectură (…) vor fi preluate de Liceul de Arte Plastice; clasele cu profil de construcții (…) vor fi preluate de Colegiul Tehnic de Vest”, se precizează în proiectul care a trecut de plen. Conform aceluiași act, în imobilele rămase disponibile, situate pe strada Gheorghe Lazăr nr. 20, vor fi mutate clasele de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, care funcționează acum pe Intrarea Doinei, într-un spațiu al RATT, pentru care Primăria Timișoara plătește o chirie lunară de peste 3.600 de euro.
În scopul eficientizării utilizării resurselor financiare, materiale și umane, precum și a încadrării în sumele alocate, costul mediu pe elev, față de rețeaua școlară aferentă anului școlar 2017/2018, în anul școlar 2018/2019 se propune reorganizarea, prin divizare totală, a Colegiului Tehnic «Ion Mincu». Această propunere de reorganizare a Colegiului Tehnic «Ion Mincu» se face în scopul extinderii activității pe același nivel de învățământ a Liceului Teoretic «Nikolaus Lenau» (expunerea de motive a proiectului votat în CL Timișoara)
„Sunt mai multe motive pentru care propunem acest lucru. Pe de o parte, pornind de la ciclul primar și cel gimnazial, în cadrul Colegiului «Mincu» desfășurându-și activitatea Școala Generală 26, unde, în această perioadă au avut mari scăderi de efectiv de elevi. Avem două școli în aceeași zonă, Școala 24 și Școala 26. La Școala 24 se ajunge, în curând, la trei schimburi. Școala 26 are un număr sensibil mai mic de clase, într-un patrimoniu sensibil mai mare. Considerăm că prestigiul Școlii Generale 24, care atrage elevi, poate influența pozitiv și Școala 26, acesta fiind motivul comasării. Pe zona vocațională, clasele de arhitectură ar urma să funcționeze la Liceul de Arte Plastice. Ele sunt apropiate din punctul de vedere al multor materii, rezolvând, astfel, și felul în care se desfășoară activitatea la «Tănăsescu», într-un spațiu foarte mare, dar foarte potrivit pentru ambele profile. Clasele de electronică ar urma să meargă la «Ungureanu», unde există deja o tradiție, iar clasele de construcții vor merge la Colegiul Tehnic de Vest”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Pasul următor este obținerea unui aviz din partea ISJ Timiș. „Din ceea ce am discutat până acum, probabil că vor fi de acord. Dacă nu primim acest aviz, urmează să se întoarcem cu rețeaua școlară în plenul CL, sub o altă formă, iar dacă CL nu va vota, rețeaua școlară se va aproba prin ordin de ministru”, a completat Diaconu.
Directorul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” a încercat să le explice aleșilor locali că nu există, practic, o motivație clară a propunerii de desființare a școlii, care urmează să împlinească 50 de ani de la înființare chiar în… anul desființării. „Nu am avut acces la alte informații, doar ce am spicuit din motivația proiectului. Nu a vorbit nimeni cu mine. Nu văd niciun motiv pentru a muta elevii noștri la alt liceu. De ce nu se mută elevii de la «Lenau» la «Ungureanu»? Liceul «Ungureanu» nu este liceu tehnic. Despre ce vorbim? Toate liceele au mai multe clase. Arhitectura există la «Mincu» din 1970. Este a doua școală din țară care are acest profil. Practic, va dispărea de pe hartă Liceul «Mincu». Nu știm de ce s-a ales această soluție. E absurd. De aceea nu mi-am adus nici colegii, au vrut să vină toți, ca grup de presiune, dar am zis că suntem oameni civilizați”, a declarat, pentru deBanat.ro, Dima. La Colegiul Tehnic «Ion Mincu» învată, în acest moment, 1.000 de elevi, din care 600 la liceu. „Astă vară, la bacalaureat am avut rată de promovare 41% și 30% în toamnă. Printre liceele tehnice am fost printre cei mai buni. Am fost pe podium”, a mai spus prof. Dima. Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, înființat în 1968, funcționează în actuala formulă din 2013, când au fost comasate aici și fostul liceu de poștă, și Școala Gimnazială 26. După ce propunerea de „divizare totală” va fi avizată de ISJ Timiș, CL Timișoara va vota noua rețea școlară pentru anul 2018/2019. (sursa foto: www.mapio.net)
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…