Categories: Primăria Timişoara

Timisoara se promoveaza cu 5.600 de euro la Targul de Turism al Romaniei

Timișoara merge la Târgul Național al României cu filmulețe despre festivalurile orașului, prezentate într-un stand mai mare și mai bine promovat. Capitala Culturală a Europei din 2021 va cheltui pentru această acțiune de promovare în jur de 5.600 de euro.

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, are loc la Romexpo, în București, în perioada 16-19 noiembrie. Timișoara merge la acest eveniment în condiții speciale, pentru că dorește să fie cât mai vizibilă. Consilierii locali au aprobat, în ultimul plen, cheltuielile pe care le va face municipalitatea pentru această deplasare. Este vorba despre 26.352 de lei, cu tot cu TVA, sumă care include atât închirierea standului de 20 metri pătrați, cât și cazarea și transportul celor care vor merge la târg, pentru a reprezenta Timișoara. Conform hotărârii de consiliu local aprobate în plen, standul are un pupitru cu două scaune, pentru informații și materiale, o masă de discuții cu patru scaune, un TV LCD și un DVD, un suport de pliante, șase reflectoare, două prize, un oficiu cu ușă pliantă, două polițe, mochetă, imagini printate pe autocolant și lipite de pereții acestuia și pe stâlpi și două bannere mari. „Avem un stand de 20 mp, mai bine decorat din toate punctele de vedere. Promovăm cel mai important proiect în această perioadă, Timișoara Capitală Culturală Europeană. Standul este mult mai mare, materialele sunt de mai bună calitate și încercăm să promovăm și câteva evenimente care să atragă atenția asupra standului”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Timișoara a participat și la edițiile anterioare ale târgului de turism, dar cu un stand mult mai mic. Între 16 și 19 noiembrie, la Romexpo, pe ecranul din standul orașului de pe Bega, vor rula filmulețe realizate la târgurile de Crăciun și de Paște, la Timfloralis sau în centrul istoric, respectiv în parcuri.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago