Categories: Economic

Premiera in programul Start Up Nation: la Timisoara au fost facute primele decontari

Firmele care au primit aprobare pentru finanţare prin Programul Start Up Nation la Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exportului Timişoara vor fi primele din ţară care vor primi efectiv banii câştigaţi. Au fost semnate primele contracte.

La finele săptămânii trecute, la Timișoara au fost făcute primele plăți prin Programul Start Up Nation, în conturile a două firme din Hunedoara și una din Timiș. Luni și-a primit finanțarea și o societate din Caraş-Severin. Firmele finanţate desfăşoară activităţi în domeniul productiei de soft, două dintre acestea, o firmă se ocupă cu producţia de tipărituri, iar cea de a patra activează în domeniul sănătății. Aceste societăţi au achizitionat deja echipamentele necesare şi au făcut angajările aferente, demarând practic activitatea economică. Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exportului Timişoara se află în perioada de evaluare a cererilor de plată depuse, în cadrul acestui program fiind acceptate la finanţare peste 700 de firme doar în zona de vest. Dacă în cazul contractării s-a respectat ordinea dată de punctajul obţinut, decontarea cheltuielilor şi obţinerea finanţărilor nerambursabile se face pe principiul „primul venit, primul servit”, după verificarea documentelor aferente. Până în prezent s-au prezentat cu asemenea cereri la sediul Agenţiei Timişoara 16 firme, 4 fiind deja plătite, iar 12 sunt în curs de verificare şi urmează a fi plătite zilele următoare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

9 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

11 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

12 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

15 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

17 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

19 ore ago