Fascinatia irationala pentru o Romanie a smecherilor

Au fost comentatori care i-au găsit pricină primarului Robu pentru surpriza pe care le-a pregătit-o la început de an unor proprietari din centrul istoric, „amendați” prin suprataxarea la 500% a impozitelor pe imobile. Emoția într-acolo trebuia îndreptată, că omul amărât mai este lovit „parșiv” și de municipalitatea care, în loc să-și vadă de alte probleme, sancționează proprietarii nevoiași. Ba mai mult, administrația Robu aproape că a fost linșată mediatic pentru faptul că ar fi micșorat lefurile inspectorilor care au identificat prea puțini „clienți” pentru suprataxare, comparativ cu numărul de imobile centrale aflate în stare jalnică. În fine, nu cred deloc în această pedeapsă cu micșorarea salariilor unor bugetari din adminstrație. Poate vom mai vorbi despre aceasta și mă gândesc că asistăm la o nouă poveste de vitejie a neiertătorului și tăiosului primar Robu. Însă dincolo de acest gest de teatralitate al edilului rămâne ceva rațional: sancționarea celor care nu reușesc să se încadreze în reguli.

Una la mână: argumentul cu mila față de acești oameni „obidiți”, cu apartamente de sute de mii de euro în buricul târgului, nu mai ține. Cele mai multe proprietăți din această zonă sunt investiții în care italienii sau diverși oameni de afaceri și-au plasat banii. Iar dacă a mai rămas pe Corso vreo familie cu pensii de 700 de lei, păi în acest film SF le-aș recomanda bătrâneilor să-și vândă proprietatea cuiva care are puterea să o întrețină, iar cu banii obținuți să-și cumpere ceva decent, ce le este mai la îndemână financiar. Astea sunt regulile jocului de când lumea și nu e treaba primarului sau a mea, ca cetățean, să-mi revărs compasiunea pentru acest gen de „defavorizați”. Doi: pe inspectorii care au trecut cu vederea unele case pericol public din aceste zone i-aș muta la spații verzi, dacă nu-i poate da afară, nu m-aș juca doar cu reducerea salariului cu zece procente.

Nu vi se pare ciudată solidarizarea asta plenară între politic, presă uneori, cetățean în direcția iertării, a abandonării unor reguli și regândirea lor într-un spirit mai blând pentru netrebnic? Rău-platnicul la impozite, vitezomanul cu carnet de șofer, proprietarul de imobile care nu-și respectă deloc orașul, pușcăriașul pentru care confortul din penitenciar nu e suficient de ridicat conform omologărilor UE, suspectul de acte criminale, fie economice ori cu violență, administratorul și politicianul curioși de abuzuri în serviciu, de diferite incompatibilități, pentru aceștia statul lucrează cu tot mai multă blândețe, iar pentru cel deranjat de toate cele pe care le-ar face cei enumerați mai sus, omul onest, care nu vrea să deranjeze pe nimeni, dar nici să fie deranjat, acest om este, culmea, considerat un votant de mâna a doua.

Că ne iau de fraieri de-o vreme numai naivii nu se prind. De când îi pasă puterii de ce ne cere Uniunea Europeană? Evident că nu-i pasă, dar profită de ocazie și devine partidul tuturor românilor angajați în vreo luptă cu autoritatea statului. Așa vedem cum le pasă de demnitatea unui cetățean, doar pentru că cetățeanul cu pricina ar putea fi chiar un parlamentar sau ruda acestuia. Altfel, este la mintea cocoșului că înainte de a trata discriminatoriu pozitiv relația cu unii cetățeni ar trebui să acceptăm diferențele de educație dintre comunitățile noastre. Una este să fii generos cu un austriac care greșește ocazional și alta este să fii „mama răniților” pentru tot șmecherul cu drept de vot. Năucitoare este însă bucuria cu care cei mai mulți români onești acceptă această discriminare. Da, cum altfel?, prin susținerea și votarea celor care transformă România în țara perfectă pentru tot nelegiuitul.