Categories: Social

Si Politia Locala are bizonii ei. Pe ei cine-i amendeaza? / FOTO

La Timișoara au început să se ridice mașinile parcate cu nesimțire pe trotuare sau pe căile de acces. Poliția Locală nu mai prididește cu număratul, iar primarul Nicolae Robu spune că s-a terminat cu „duhul blândeții” și s-arecurs la această măsură extremă din cauza nesimțirii unor șoferi. Unitatea de măsură pare însă diferită în funcție de cine și unde parchează.

Dacă o bună perioadă de timp la Timișoara nu s-au ridicat mașini, asta și fiindcă legea nu a permis acest lucru, de la începutul anului, Poliția Locală și SDM au luat deja câteva zeci. „Este ineficientă vorba bună. Nu avem plan de amenzi, nu ne place să dăm amenzi, cu atât mai puțin să ridicăm mașini, dar când vezi că unii sfidează bunul simț, când vezi că unora nu le pasă de neplăcerile pe care le cauzează celorlalți, nu le pasă nici că blochează transportul în comun, nici că blochează accesul mașinilor ISU sau chiar accesul Salvării… Ați reflectat în presă tot felul de astfel de necazuri. Ce poți face atunci? Să mergi la nesfârșit cu duhul blândeții? Nu. S-a terminat perioada când am operat în paradigma blândeții. Acum e o abordare care mi se pare mai eficientă”, declara, zilele trecute, primarul Nicolae Robu. Sună perfect în teorie, dar, în practică, depinde cine parchează!

Să luăm, de exemplu, o situație de marți după-amiază, când, în fața sediului Poliției Locale, două dintre mașinile instituției erau parcate, fără pic de jenă, de-a dreptul pe trotuar. Se vede cât se poate de clar din fotografiile făcute de Corneliu Vaida, un timișorean amendat deja de „locali” pentru postările sale de pe Facebook. Acesta i-a trimis, virtual, o scrisoare șefului PL, Dorel Cojan. „Afla despre mine că sunt bine, sănătate pe care ți-o doresc și ție. Să știi că total neintenționat și fără gânduri ascunse, am trecut azi prin fata Comandamentului Trupelor de Uscat și Apă pe care le păstorești cu o competență pe care o las la aprecierea cetățenilor. Și cum îți spuneam, trec … și ce-mi văzură ochii? Păi, cam ce văd și ai tăi în pozele de mai jos. E drept că mai erau alte doua mașini «civile» parcate după modelul vostru, care până am oprit și m-am poziționat să imortalizez modul exemplar de parcare al recidiviștilor – pardon – al boacterilor tăi, au părăsit rapid parcarea improvizată. Nu-i bai, au rămas mașinile reci… boacterilor, un minunat exemplu pentru cetățenii care vă plătesc salariul, din taxele lor (…) Să te întreb pe unde poate să treacă o femeie cu un cărucior de copil sau un invalid în scaun cu rotile sau să mă abțin?”, a scris Vaida, pe aceeași rețea de socializare. Ar mai trebuit amintit și faptul că pentru mașinile Poliției Locale a fost improvizată, de anul trecut, o parcare pe fostul spațiu verde, în realitate o tarla plină de noroi. Autovehiculele pleacă de acolo, de fiecare dată, cu roțile învelite într-o crustă de imală, care se împrăștie, puțin câte puțin, pe șosele…

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3777″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago