Cu pletele-n vant, pe scarile tramvaiului

Când Nicolae Robu și-a întrebat prietenii de feisbuc către ce consumatori ar trebui să meargă subvențiile la transportul în comun, edilul liberal nu s-a adresat cui trebuie. Într-o țară normală, îl întrebi pe ăla de dă banul despre ce vrea să facă un administrator cu banul public, nu un eșantion sociologic de baltă înregistrat ca amici pe Facebook. Ce-ar fi ca eu să votez necontenit și să fiu de acord plenar ca primarul Robu să-i cumpere câte o șaormă cu de toate șoferului Vasile? Și trei savarine. Zilnic. Sau să mă dau eu de acord ca fabrica de bere din Timișoara să dea de băut la liber studenților, membrilor Casei de Pensii și tifoseriei alb-violete. Păi nu mi-ar da cu ideile-n cap? Pe banii lor eu să fac cadouri? Așa și cu gratuitățile la societatea de transport în comun timișoreană. Din acel „sondaj” făcut pe Facebook, Nicolae Robu a aflat că e bine să dăm abonamente moca la toată lumea, cu excepția angajaților unor instituții care au treabă cu fenomenului transportului în comun. Ăștia nu, dar ceilalți, revoluționari, cetățeni de onoare, elevi, studenți, pensionari, fără număr.

Bani pentru gratuități? OK, hai să vedem cât costă funcționarea acestei noi societăți. Cât mă costă finanțarea unor proiecte de achiziție, de insfrastructură, depouri, ateliere, cât mă costă salariile tot, tot, tot și apoi tragem linia. N-ar fi mai bine să facem întâi funcțională societatea, să-ți fie drag să te plimbi cu tramvaiul și apoi să ne gândim la cadouri? Altfel, băgăm la greu bani de la bugetul local în ceva ce nu va merge bine niciodată. Bun, nu punem pensionarii să plătească. Dar nu-i scutim pe ăia cu pensii speciale. Tineretul. Elevii până în 14 ani, fie că le dai, fie că nu le dai, tot aia este, că nici controlorul nu se face de râs să ia la întrebări un puști. Dar la studenți de ce să facem daruri? De ce nu face daruri instituția în care învață? Universitățile iau zeci de milioane lei vechi celor mai mulți dintre studenți, pe locurile cu plată, iar timișoreanul trebuie să facă cadou abonamentul de tramvai. Când mersul pe jos ori un BMW de Mehedinți face piciorul la fel de frumos.

Dacă tot vrea părerea poporului, primarul Nicolae Robu ar face bine să facă ceva cât de cât corect. Faci ce-a propus USR, bugetul participativ, și-atunci stabilești un cadru legal de consultare populară. Să afli că unul ca mine n-ar fi de acord să plătească pentru clientul Colterm, iar clientul Colterm nu ar vrea să bage bagi primăria în fotbal. Nu că ar mai băga, doar ziceam și eu așa. Nu vrei să te îngropi într-o astfel de consultare, atunci mergi la o firmă de sondare a opiniei publice să-și facă un material profesionist, nu părerea unor „amici” cu cine știe câte conturi pe Facebook. Politicienii serioși așa-și fac strategiile, așa știu ei cum să vină în întâmpinarea electoratului. Nu-ți place să lași din mână decizia? Foarte bine, conduci și îți asumi tu. Ai dat-o în bară, te va pedepsi alegătorul. Ai făcut bine, te va realege. Eu, de exemplu, de abia aștept să mă oprească un „sondor” din ăsta pe stradă să mă întrebe cum aș vrea sa fie gratuitățile. I-aș zice primarului să se țină tare și ori să plătească mai tot cetățeanul pentru călătoria cu tramvaiul, ori să fie gratis la toată lumea.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 8 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 08.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

42 de minute ago

E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o…

6 ore ago

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

10 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

13 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

17 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

17 ore ago