Categories: Social

Buna Vestire, ziua pe care trebuie s-o intampini vesel

25 martie este ziua Bunei Vestiri a Maicii Domnului sau Blagoveștenia. În această zi, Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gabriel că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. De Buna Vestire e prima dezlegare la pește din Postul Paștelui și se spune că nu trebuie să vă certați cu nimeni în aceastră zi.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile Maicii Domnului. La început, data acesteia a fost sărbătorită diferit: pentru unii, în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, iar în unele biserici din Apus, pe 18 decembrie. Data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adica din prima jumătate a secolului al cincilea. Buna Vestire este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

Este, de asemenea, ziua în care cucul cântă pentru prima oară şi pe care oamenii trebuie să o întâmpine veseli, îmbrăcaţi curat şi cu bani în buzunare. Conform tradiției, femeile fac un foc mare în curtea casei şi pun pe pragul uşii pâine, sare şi apă, ca să se încălzească, să bea şi să mănânce îngerii. Este mare păcat ca în această zi gospodinele să spele rufe, să ţeasă la război, iar gospodarii să lucreze la câmp. În ziua Bunei Vestiri, femeile din zona rurală adună vreascuri din pădure pe care le păstrează pentru ritualul din Joia Mare. Când acest obicei, moştenit din moşi-strămoşi, se practică într-o casă, se spune că în acea familie se păstrează numai energiile pozitive, iar gospodarii vor fi apăraţi de necazuri tot anul. De Buna Vestire, apicultorii scot stupii la soare pentru ca aceştia să fie plini de miere în acel an. De asemenea, şi vitele se scot din grajduri şi se lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca aceste animale să fie sănătoase tot anul. Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu rudele, prietenii

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

O oră ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

O oră ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

2 ore ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

18 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

20 de ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

21 de ore ago