Curat…etic! Catalin Iapa face Codul de Etica al Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana

Cinci pentru un cod de etică. Primarul Timișoarei a decis, din postura de principal finanțator, că trebuie ca Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană să respecte anumite reguli. Acestea vor fi stabilite de patru universitari și un apropiat al edilului, deținător de tot felul de funcții în diverse asociații.

„Așa cum am anunțat că voi proceda, ca ordonator de credite al principalului finanțator al proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, atât înainte de câștigarea titlului, cât și după, inclusiv în anul 2021, am constituit Comisia de Etică a Primăriei conexă acestui proiect”, a anunțat, pe Facebook, primarul. Comisia este formată din cinci persoane, după cum urmează:

Conf. dr. Corina Ilin – de la Departamentul de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest
Prof. dr. Alis Liliana Carmen Dema – șeful Disciplinei de Morfopatologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie
Conf. dr. Romeo Negrea – Departamentul Matematică de la Universitatea Politehnica
Conf. dr. Violeta Igna – Disciplina Reproducție, Obstetrică şi Ginecologie de la USAB
Cătălin Iapă (PMT)

„Am optat să apelez la persoane a căror probitate morală și cunoaștere în domeniu sunt recunoscute, prin alegerea lor în Comisiile de Etică ale celor 4 universități de stat din Timișoara (…) Comisia va avea ca sarcină principală să elaboreze Codul de Etică, iar ca sarcini subsecvente, să vegheze la respectarea acestuia, inclusiv răspunzând la sesizări sau autosesizându-se, dacă va fi cazul. Înființarea acestei comisii nu împietează asupra dreptului Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană de a-și crea și ea una”, spune primarul. Ce îl recomandă pe Cătălin Iapă, care îi este consilier personal? Explică tot edilul: acesta a deținut „importante funcții în organizații studențești și de tineret (președinte Ligă AC, reprezentant al studenților în Biroul Senatului UPT, președinte FITT, președinte Asociația Doctoranzilor din UPT)”. Problema reclamată la nivelul ATCCE este legată de prezența, în boardul asociației, a lui Victor Neumann, soțul directorului executiv Simona Neumann, votat ca membru în board. În luna aprilie urmează să fie desemnat un nou comitet de conducere.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate…

6 minute ago

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a…

39 de minute ago

Rata șomajului rămâne la un nivel scăzut, constant, în județul Timiș

Luna ianuarie a adus în Timiș un nivel al șomajului la fel de scăzut ca…

3 ore ago

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

4 ore ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

5 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

6 ore ago