Categories: Sport

Poli vrea in cupele europene si isi intareste echipa. Sadoveac revine in alb-violet

Întăriri la echipa de handbal, care din toamnă îşi doreşte să revină în competiţiile europene. Clubul Poli Timișoara îl readuce, după un deceniu, pe Marius Sadoveac şi a prelungit contractele lui Alin Şania şi Filip Marjanovic.

Directorul SCM Timișoara, Radu Țoancă, a declarat cu acest prilej: „Cu speranța participării într-o cupă europeană în sezonul viitor, am anticipat puțin mișcările din vară și am finalizat revenirea lui Sadoveac, cu care discuțiile erau de peste un an. Ne-am înțeles, de asemenea, în condiții foarte bune cu Marjanovic și Șania, apreciați pentru munca lor făcută la SCM Poli. Cu aceste întăriri avem convingerea că Timișoara va fi în prim-planul competițiilor în care va evolua. Aceste permutări în echipă vor presupune și niște plecări pentru că avem un buget limitat și la vară, după încheierea sezonului competițional, ne vom despărți de câțiva jucători”.

Marius Sadoveac revine în handbalul timișorean după un deceniu. El a acceptat propunerea SCM Politehnica Timișoara de a evolua din vară în următoarele trei sezoane în tricoul alb-violet. Sadoveac, 32 de ani, evoluează ca extremă dreapta sau inter dreapta. Este de șapte ori campion al României din 2009 până în 2015 inclusiv, șase dintre titluri fiind cu HCM Constanța, iar ultimul cu Minaur Baia Mare. În palmaresul handbalistului timișorean mai figurează cinci Cupe ale României tot cu Constanța și Baia Mare, dar și o participare la un Final Four al Cupei EHF în 2014. În perioada anterioară la Politehnica a fost golgheterul echipei de două ori și a participat în Challenge Cup ediția 2007-2008. Marius Sadoveac revine în România după o experiență de doi ani în Franța, la Tremblay, cu care a promovat în prima ligă. „Mă bucură viitoarea reîntâlnire cu câțiva colegi cu care am fost împreună; cu Fenici și Păiuș am evoluat și la juniori în aceeași echipă a Timișoarei. Am ambiția să câștig o medalie și cu Politehnica, după titlurile cucerite anterior la alte echipe!” a spus jucătorul timișorean.

Pe lângă Sadoveac, SCM Politehnica Timișoara a prelungit colaborarea cu doi dintre jucătorii actuali. Alin Șania va fi jucătorul bănățenilor și în ediția viitoare de campionat. Uriașul inter stânga s-a acomodat bine la clubul de pe Bega și dorește să facă parte din familia alb-violetă și în sezonul următor, în care Timișoara dorește să facă încă un pas spre vârful Ligii Naționale. A doua prelungire de contract anunțată oficial de clubul nostru este cea cu extrema stângă Filip Marjanovic pentru alți doi ani. Jucătorul sârb s-a acomodat foarte bine cu gruparea timișoreană, devenind încă de la prima ediție golgeterul echipei. Marjanovic are același statut și în actualul sezon; în jocul precedent de acasă, contra celor de la Steaua București, a trecut din nou de bariera celor 100 de goluri într-un campionat.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

8 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

9 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

13 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

13 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

14 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

15 ore ago