Sport

Noroc cu a doua repriză. Politehnica învinge până la urmă clar la Hațeg

Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia din cele mai slabe echipe din C7, Unirea DMO Hațeg. Jocul de la poalele Retezatului a avut două părți distincte: în prima – cum să nu joci și în a doua – cum să joci.

Prima repriză a fost slabă din toate punctele de vedere. Un joc chiar obositor, fără „vână”, fără orizont, dar cu multe greșeli. Poli a avut în 45 de minute, doar două jumătăți de ocazii, dar nici gazdele nu au impresionat, cu o apărare aglomerată și tentative de contraatacuri.

A doua repriză a fost altă poveste. Un joc mai cu atitudine, pase și centrări precise, ocazii și goluri frumoase. Rotariu, care a făcut un meci excelent prevestea printr-o acțiune frumoasă, dar nefinalizată golurile. Așadar, tot el, după o centrare bună de pe dreapta și deviată puțin de Cooper, a preluat spectaculos, semi-foarfecă în plasă, 0-1, minutul 55. O sută de secunde mai târziu, Toma l-a angajat bine pe tânărul Eric Adam, care a trimis puternic în vinclu, 0-2. A înscris imediat și Cooper, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Poli a rămas periculoasă, dar nu a mai înscris decât pe final. Atunci, la o minge respinsă de defensiva gazdelor, Romario Benzar și-a făcut un cadou frumos de ziua lui, trimițând o bombă de la peste 22 de metri în colțul lung, 0-3.

Așadar, până la urmă o victorie concludentă, dar Poli va trebui să își ridice nivelul în play-off, unde trebuie să demonstreze că merită să promoveze.

În ciuda unui meci bun, cealaltă echipă din Timiș ce s-a bătut pentru play-off, CSC Ghiroda, a pierdut la Alba Iulia, cu Unirea, 1-2 și va evolua doar în play-out, alături de Timișul Șag, învinsă ieri acasă de Sântana, 2-3.

Politehnica: Enășescu – Benzar, Ene, Toma, Ailenei, Amariei, Rotariu, Țegle, Burlacu-Luca, Popa, Cooper. Pe bancă: Pînzariu – Gavrilă, Pedro, Vasluian, Isac, Adam, Savianu, Haiduc, Morar.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

4 ore ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

4 ore ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

7 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

7 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

7 ore ago

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…

7 ore ago