Categories: Cultura

The Unpleasant Show – neplacut de… placut, la Galeria Jecza / FOTO

Nouă artiști. Și multe desene, unele mai neobișnuite ca altele. Expoziția „The Unpleasant Show” a fost deschisă, sâmbătă seară, la Galeria Jecza.

Echipa curatorială a expoziției, formată din Andrei Jecza și Simona Abagiu, explorează, cât se poate de natural, (non)limitele desenului și plasarea lui în practicile artistice contemporane. „Adesea nedezvăluit publicului, desenul este, poate, cel mai intim element al practicii artistice, expunând deciziile, indeciziile și indiscrețiile unei «consemnări cu voce tare». Dificultățile sale de definire reflectă statutul nehotărât al procesului, practicii și obiectelor acestuia. Regăsim desenul ca act investigativ de căutare, ca formă de discurs social și politic, ca prefigurare și cartografiere a ideilor, ca semn rutier, ca limbaj grafic al publicității, ca ghid de siguranță în aeronave și multe altele. Această fluență a limbajului vizual trebuie dezvoltată, cultivată și provocată echivalent cu orice alt mijloc de comunicare important”, transmit Jecza și Abagiu. Au ales să-și prezinte „nehotărârile” vizuale, într-o poveste care spune fiecărui privitor altceva, nouă artiști: Sasha Robert Bandi, Dan Beudean, Mi Kafchin, Cristian Opriș, Radu Oreian, Raluca Popa, Lea Rasovsky, Ștefan Ungureanu și Sorin Vreme. Privindu-le lucrările expuse în primitoarea casă a artei din Calea Martirilor, înțelegi cum, de la câteva linii trasate poate în joacă, poate în serios, se naște încă o istorie personală. Care merită să fie împărțită cu alții. Una dintre cele mai emoționante lucrări este cea a lui Cristian Opriș, care ocupă aproape 30 metri pătrați și spune aceeași poveste de 82 de ori: imaginea golului de la hornul caselor părăsite din Cincșor. „A reconstruit satul lui pierdut într-o lucrare. Fiecărui semn de casă goală i-a reatașat o istorie memorială – numele celor ce au locuit-o, câte o ștampilă cu numele satului – Cincșor / Kleinschenk, un număr de casă… Se perindă prin fața ochilor nume și nume – Johan, Georg, Michael…, cu grafii prețioase… Lumea pierdută începe să se anime, în jurul golului descoperi haloul memoriei, umbrele prelungesc absența, urme”, spune Sorina Jecza.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3836″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

10 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

10 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

12 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago