Veste nu foarte grozavă pentru șoferi. De luni, 30 aprilie, traficul în zona Popa Șapcă va fi închis integral, pentru finalizarea lucrărilor în zona pasajului. Circulația va fi reluată doar după ce se va pune punct șantierului.
„De luni dimineață, 30 aprilie, va fi închis de tot traficul pe strada Popa Șapcă. Până la sfâșitul lunii mai va fi închis tot. Nu se va mai redeschide decât la finalul lucrărilor. De îndată ce se vor termina lucrările se va deschide traficul. Se va ajusta acea trecere de nivel cu strada Demetriade, care este puțin abruptă, corecția se va face cu straturile de asfalt”, a anunțat, vineri, primarul Nicolae Robu. Practic, va fi interzis accesul auto de la Punctele Cardinale până la sensul giratoriu de la strada Demetriade. Restricțiile vor fi în vigoare până la finele lunii mai. Proiectul de reamenajare a zonei prevede lărgirea la patru benzi a străzii Popa Șapcă și a Bd. Antenei, cu trotuare și piste de biciclete. Lucrările costă 28,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, și sunt făcute de asocierea SC Sylc Con Trans SRL – SC Tableros Y Puentes SA – SC Petrucco SA.
În același timp, edilul spune acum că, de fapt, în sensul de la Mărăști nu lucrează decât arheologii. „Azi am aflat acest lucru”, a declarat Robu. Conform acestuia, șantierul propriu-zis de lărgire a sensului va fi unul… fulger. „În sensul de la Mărăști nu va fi perturbare foarte mare, lucrările estimez că vor dura efectiv 5 zile. Ele cuprind si crearea unei benzi suplimentare, va fi o lucrare cu efecte pozitive pe care nu vi le puteți închipui. Va fi o perturbare, dar nu avem ce face”, a mai spus primarul.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…