Categories: Cultura

Stanley Clarke și Avishai Cohen vin la Gărâna Jazz Festival

Sunt mai puțin de trei luni până când Poiana Lupului devine, din nou, „templu” de jazz. Line-up-ul se completează încet, dar sigur: vor fi trei scene și peste 30 de artiști din toată lumea. Meniul muzical e complex: world music, fusion, son cubano, jazz american și european.

Gărâna Jazz Festival, ajuns la ediția cu numărul 22, are loc, în acest an, între 12 și 15 iulie. Legendarul basist Stanley Clarke se alătură lineup-ului împreună cu Caleb Sean Mccampbell la clape, Beka Gochiashvili la pian și clape și Shariq Tucker la tobe. Câștigător a patru premii Grammy, Clarke a cântat alături de muzicieni precum Keith Richards, Paul McCartney și Miles Davis, dar a explorat de-a lungul timpului stilul rock, jazz, funk, R&B, pop și proto hip-hop, în așa fel încât muzica lui a devenit inspirație pentru 2Pac, Jay-Z, Mos Def sau DJ Shadow. O prezență specială care va încheia ultima seară de festival la Gărâna. Nordub este un proiect muzical cu totul neconvențional, care îi aduce laolaltă pe Sly & Robbie, super-eroii genului reggae, alături de nordicii Nils Petter Molvær (trompetă), Eivind Aarset (chitară electrică) și Vladislav Delay (muzică electronică).

Extravagant, liric, rebel și meditativ, trompetistul israelian Avishai Cohen este o figură remarcabilă pe scena de jazz mondială. La Gărâna Jazz Festival va prezenta un proiect parcă anume creat pentru publicul festivalului: o combinație armonioasă și incitantă de jazz, rock&roll, groove și muzică psihedelică. Muzicienii care îl vor însoți pe Avishai Cohen sunt chitariștii Yonatan Albalak și Uzi Ramirez și bateriștii Ziv Ravitz si Aviv Cohen. Proiectul 100% indian Ekalavya va reprezenta un eveniment inedit pe scena mare a festivalului. Violonistul indian Abhijith PS Nair împreună cu tânăra voce a Indiei, basista Mohini Dey, vor aduce pe scenă culorile Indiei și poveștile sale.

Pink Freud (Polonia) are în spate 20 de ani de activitate. Muzica lor, un mic de jazz, punk și rock, a cucerit mai ales publicul tânăr. Liderul formației, Wojtek Mazolewski, binecunoscut publicului gărânez după show-ul susținut cu propriul quartet în 2016, a contribuit la schimbarea unei generații în țara natală, readucând jazzul în atenția publicului polonez. Alături de Wojtek Mazolewski la chitară bas vor cânta Adam Milwiw-Baron la trompetă, Rafal Klimczuk la baterie și Karol Gola la saxofon bariton. Violonistul polonez Adam Bałdych este invitatul special al Elenei Mîndru și al trupei cu care deja a fost present la Gărâna Jazz Festival în 2014 – Elena Mîndru Finnection. Line-upul este completat de nume valoroase ale scenei românești și internaționale de jazz. Pianistul Mircea Tiberian va prezenta proiectul La Classe operaia va in Paradiso alături de Claudio Puntin, Daniel Erdmann, Chris Dahlgren și Tilo Weber. Pe scena de la Hanul La Răscruce vor fi prezente trupele moldovenești de etno-jazz Trigon și Alex Calancea Band. Vor mai concerta, de asemenea, Benny Rietveld Trio feat. Marcel Moldovan, muzicienii timișoreni de la Exit Oz, Horea Crișovan și Teodor Pop.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului, în curtea Hanului La Răscruce și în Biserica Catolică din Văliug. Programul pe zile și scene urmează să fie anunțat după definitivarea line-up-ului. Toate detaliile pot fi găsite aici. Biletele pot fi cumpărate de pe www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

36 de minute ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

3 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

3 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

5 ore ago