Categories: Sănătate

Spitalul Militar din Timișoara va avea ce n-are alt spital din țară. Ministrul Apărării promite investiții

Spitalul Militar din Timișoara, instituție medicală cu o vechime de peste 250 de ani, va deveni spital regional. Cu bani de la Ministerul Apărării Naționale. Ministrul Mihai Fifor promite investiții majore, chiar dacă nu se știe exact când și nici de câți bani este nevoie.

Ministerul Apărării Național se pregătește de investiții la Timișoara. Ba mai mult, face și angajări. Ministrul Mihai Fifor spune că Spitalul Militar urmează să se transforme într-o unitate de elită, chiar dacă nu poate avansa nici sume, nici termene. „Ministerul Apărării Naționale nu va da vreo unitate medicală către altă entitate. Investim la Timișoara și investim mult în Spitalul Militar Timișoara. Am solicitat colegilor mei să-mi prezinte nevoile ce țin de dotări și de încadrare. Lucrul acesta s-a și întâmplat, nu am reușit să mă uit peste date. Am aprobat în ședința de guvern memorandumul cu 6.400 de posturi pe care Ministerul Apărării Naționale le va ocupa anul acesta, din care 400 sunt numai de medici. Prin urmare, am solicitat Spitalului Militar din Timișoara să facă o analiză extrem de riguroasă și să ne comunice tot ce au nevoie astfel încât spitalul să fie 24 din 24 funcțional, cu linie de gardă 24 din 24, cu posibilitate de funcționare în blocul operator 24 din 24, adică un spital militar regional, așa cum trebuie să fie Spitalul Militar din Timișoara. Acesta este parcursul, nu doar că investim în infrastructură, adică în reabilitarea clădirii, dar angajăm și dăm drumul la treabă în condițiile cele mai bune cu putință”, a declarat Fifor.

Oficialul nu știe când s-a făcut ultima investiție în Spitalul Militar din Timișoara, dar spune că lucrările ar putea începe în 2018. „Anul acesta putem să încadrăm deja. Nu știu când s-a făcut ultima investiție, dar știu ce vrem să facem noi. În momentul de față se face expertizare, ca să știm exact ce este nevoie, mă refer la partea de infrastructură, și se face proiectarea pentru reabilitare, asta însemnând consolidare, dacă este nevoie, și modernizare a clădirii. Este o clădire care are nevoie de o intervenție foarte serioasă, nu doar de vopsitul fațadei. Ne aliniem și noi eforturilor municipalității de pregătire pentru Capitală Culturală Europeană. Schimbăm anul acesta învelitoarea, intervenim ca să nu mai fie infiltrații de apă și aștept să văd ce solicitări sunt pe partea de echipament medical”, a mai declarat Mihai Fifor. Ministrul Apărării a vizitat Spitalul Militar Timișoara în urmă cu câteva săptămâni, când președintele CJ Timiș, Călin Dobra, anunța că se caută soluții pentru ca Județul să se poată implica și el.

Aștept de la colegii mei medici să îmi spună ce le trebuie ca la Timișoara să existe acel ceva pe care nu îl are niciun alt spital din această țară, astfel încât un om să spună «mă duc la Timișoara la Spitalul Militar, nu la Spitalul Județean». O să vedeți că lucrurile acestea se întâmplă.
Mihai Fifor, ministrul Apărării

Funcțional cu decenii bune înainte de Spitalul Universal din Viena, Spitalul Militar din Timișoara, construită în cea de-a doua jumătate a secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi instituții medicale din România. Clădirea de mari dimensiuni ocupă un întreg cvartal între străzile Brediceanu, Gheorghe Dima, Gheorghe Lazăr și Mărășești și are trei curți interioare. Inițial avea numai parter, dar în 1815, comandamentul general al Banatului a înaintat Consiliului Aulic de Război planul și devizul pentru construirea etajului la spitalul de garnizoană din Timișoara. Pe 4 februarie 1816, Consiliul Aulic de Război, având aprobarea împăratului, dă instrucțiuni asupra condițiilor de construcție. Clădirea care a fost renovată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea nu a fost niciodată altceva decât spital. În anul 2013, Nicolae Robu anunța că a descoperit că imobilul aparține PMT și se gândea să ceară retroactiv chirie Ministerului Apărării Naționale. Se întâmpla în plin scandal legat de Clinica de Dermatologie de pe strada Mărășești, când municipalitatea căuta un sediu în care s-o mute, iar Spitalul Militar era foarte aproape. Focul de paie s-a stins la fel de repede cum a apărut, după ce Robu a realizat că MAPN este, și a fost dintotdeauna, proprietarul clădirii.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

6 minute ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

31 de minute ago

Târg special la mijloc de decembrie. Pentru Reli și lupta ei contra cancerului!

Reli este o femeie puternică și curajoasă. Soție, mamă și învățătoare dedicată, ea a dus…

37 de minute ago

”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului…

O oră ago

„Orașul Florilor” s-a așezat acasă

Întrebați pe stradă în Timișoara câți știu de Casa Muhle, de povestea ei, și nu…

3 ore ago

Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie

În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o…

4 ore ago