Primăria Timişoara

Amenzi derizorii pentru distrugerea de spații verzi. Firmele din Timișoara, mai vinovate decât primăria

Vi se pare că în Timișoara au fost tăiați prea mulți copaci, în numele modernizării în forță? Și peisagiștilor la fel, așa că reprezentanții lor au solicitat Gărzii de Mediu să le ofere informații despre amenzile date administrației locale și firmelor. Surpriza a fost uriașă!

Piața Libertății, Piața Bălcescu, Bd. Take Ionescu. Doar câteva zone din Timișoara de unde au dispărut, în ultimii ani, o mulțime de arbori și spații verzi. Cei de la Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, filiala teritorială vest, au vrut să știe cât de pe fază sunt reprezentanții organismelor guvernamentale în teritoriu în cazul a ceea ce ei numesc „o administrare deficitară a spațiilor verzi din Timișoara”. Peisagiștii au solicitat de la Garda de Mediu date despre cuantumul sancțiunilor în domeniul protecției mediului pentru anii 2016, 2017 și 2018 până în prezent, acordate atât administrației locale, cât și agenților economici. Dacă vi s-a părut cumva că, în ultimii ani, în Timișoara au fost tăiați prea mulți copaci sau ați sesizat distrugeri însemnate ale spațiului verde, chiar… vi s-a părut.

Dacă Timişoara nu îndeplineşte standardele la spaţii verzi, ce să mai vorbim despre 90% dintre oraşele europene? Eu zic că Timişoara este în primele 10% în privinţa spaţiilor verzi pe care le are. Cineva generează total nerealist tot felul de indicatori.
Primarul Nicolae Robu

Răspunsul primit de AsoP – Filiala Vest de la Garda de Mediu este grăitor. Astfel, pentru nerespectarea Legii 24/2017 și a OUG 114/2007 pentru modificarea și completarea OUG 192/2005 privind protecția mediului, Primăria Timișoara a primit, din 2016 și până acum, amenzi în valoare de exact 3.500 lei! Toate au fost date acum doi ani. În ceea privește agenții economici, sancțiunile au fost de 6.500 lei în 2016, 2.000 lei în 2017 și niciun leu în anul curent. „Cu toții am observat că spațiul verde este agresat prin diferite lucrări de modernizare a orașului și prin intermediul lucrărilor de «întreținere» și «protecție» (tăierile în coroana arborilor), multe dintre acestea încălcând legislația în vigoare. Responsabilitatea pentru aceasta o poartă în primul rând Administrația Publică Locală care, conform legii, are în grijă administrarea spațiilor verzi. Cu toate acestea, prejudiciile aduse pentru nerespectarea Legii 24/2007 și a OUG 114/2007 sunt trecute cu vederea de către responsabilii în teritoriu cu protecția mediului, astfel cuantumul sancțiunilor aplicate de GNM Comisariatul Județean Timiș în ultimii 3 ani cumulează doar 3.500 lei”, au conchis cei de la AsoP – Filiala Vest.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, primarul Nicolae Robu spune că Timișoara stă foarte bine la capitolul spații verzi și respectă întocmai standardele în domeniu, mult mai mult decât alte orașe din Europa. „Dacă Timişoara nu îndeplineşte standardele la spaţii verzi, ce să mai vorbim despre 90% dintre oraşele europene? Eu zic că Timişoara este în primele 10% în privinţa spaţiilor verzi pe care le are. Cineva generează total nerealist tot felul de indicatori. Sigur că trebuie să tindem să avem cât mai multe spaţii verzi, dar totul trebuie privit realist şi în termeni relativi. Să mergem să vedem oraşe ale României, să trecem şi graniţa în Ungaria şi într-o mulţime de alte ţări şi să vedem cum stau la spaţii verzi. Nu înseamnă că nu este loc de mai bine, dar nu asta e problema oraşului nostru, ci este că o bună parte din aceste spaţii verzi sunt locuri pe care staţionează maşinile”, declara Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

O oră ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago