Social

Braconieri din Timiș, săltați de polițiști. Țineau captivi doi cerbi și o vulpe / FOTO

Aveau acasă un întreg arsenal de luptă, inclusiv o arbaletă, dar și un cerb lopătar, un cerb carpatin și o vulpe, pe care le țineau în captivitate. O rețea de braconieri din zona Topolovățu Mare a fost pusă pe butuci de polițiști.

Polițiștii de la Secția 5 Rurală Belinț și din Lugoj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au făcut, luni, opt percheziții în Topolovățu Mare, Șuștra și Teș. Este vorba despre 4 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, parte într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj. Polițiștii au ridicat un adevărat arsenal: o armă artizanală, o arbaletă, 30 tuburi de cartușe folosite de calibre diferite, 101 alice, 71 cartușe, două cutii de petarde, șapte trofee de căprior, un trofeu de cerb lopătar, trei trofee de mistreț, o plasă monofilament și mai multe capcane cu laț. De asemenea, din locuințele percheziționate au fost ridicate 60 de kilograme de carne de vânat. Oamenii legii au găsit și un cerb lopătar, un cerb carpatin și o vulpe, animale deținute ilegal în captivitate. Doi presupuși braconieri, de 29 și 33 de ani, au fost duși la sediul poliției pentru audieri. La percheziții au participat și luptători SAS, iar polițiștii continuă cercetările.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4000″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

25 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

42 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

46 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago