Primăria Timişoara

Lucrările de pe Madgearu 10, oprite oficial. Ilegalități cât casa, făcute în echipă

Gringo Bivolaru nu va putea să-și facă, totuși, casa visurilor lui pe strada Virgil Madgearu 10. Grație demersurilor Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, Inspectoratul de Stat în Construcții a decis oprirea lucrărilor și a sancționat mai multe persoane. Dacă Gringo vrea să continue, trebuie să ia altă autorizație de la primărie.

În primăvară, Gringo Bivolaru a fost amendat cu 50.000 de lei, pentru că nu a respectat autorizația de construire emisă pentru lucrările pe care le efectua pe strada Virgil Madgearu nr. 10. Autorizația fusese emisă în decembrie 2014, pe numele Gringo Bivolaru și Lenuța Cârpaci, dar proprietarii nu s-au apucat de lucru decât în martie 2018. Autorizația viza „lucrări de tip a) Construcții pentru locuințe – Modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș”. Tot în primăvară, consilierii locali au avut pe ordinea de zi un proiect privind „trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent imobilului cu destinația de locuință situat în str. Virgil Madgearu 10”. Propunerea a fost retrasă o dată, fiind supusă ulterior unei dezbateri publice, și a căzut apoi la vot.

Cei de la Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei” solicitaseră, la vremea respectivă, de la Inspectoratul de Stat în Construcții, un punct de vedere legat de lucrările de pe Madgearu 10. Răspunsul semnat de inspectorul general Florin Albotă spunea că „până în momentul de față nu s-a reținut nicio neconformitate care să necesite sancționarea dirigintelui de șantier”. La dezbaterea publică din luna mai, arhitectul șef Sorin Ciurariu spunea și că, în baza constatării făcute de ISC, lucrările era conforme. „Inspecția de Stat în Construcții a venit, a făcut o constatare, a spus ce a spus în limita competențelor și le-a dat posibilitatea, mai departe, să continua conform lucrărilor autorizate”, afirma Ciurariu. La dosar a fost atașată și o expertiză tehnică făcută de un expert autorizat, care concluziona că „demolarea pereților exteriori de la etajele 1 și 2 nu a afectat construcția existentă, nu s-a constatat apariția unor fisuri în pereții exteriori de la parter”.

Pe șantierul de pe Madgearu, lucrările au continuat însă. Din casa cu două etaje au mai rămas acum doar niște ziduri de la parter. Asta nu i-a împiedicat însă pe cei de la ACSPT să insiste și să monitorizeze situația. Au trimis din nou o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții. „Răspunsul pe care l-am primit de această dată confirmă că suspiciunile noastre au fost reale din momentul depistării lucrărilor și că acestea sunt neconforme cu autorizația de construire”, spune Ilie Sârbu.

Inspectoratul Regional în Construcții Vest confirmă astfel că pe Madgearu 10 a fost o muncă în echipă, pentru perpetuarea unei ilegalități. „În urma controlului Inspectoratului Regional în Construcții Vest în perioada 29 iunie – 16 iulie la obiectivul situat în Timișoara, str. V. Madgearu 10, lucrări autorizate de căre Primăria Municipiului Timișoara cu AC 1652/12.12.2014, sub denumirea «Modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș» s-au constatat neconformități majore atât în proiectul de execuție, cât și în timpul execuției lucrărilor de construcții, respectiv: au fost constatate încălcări ale obligațiilor prevăzute în Legea 10/1995 (…) În baza constatărilor au fost identificate și sancționate persoanele responsabile de încălcarea legii, respectiv expertul care a efectuat expertiza tehnică a construcției, proiectantul lucrărilor, verificatorul proiectului tehnic, responsabilul tehnic cu execuția și dirigintele de șantier”, scrie, sub semnătură, inspectorul general Emil Florin Albotă. ISC a dispus, de asemenea, oprirea lucrărilor, care pot fi reluate „doar în condițiile obținerii unei noi autorizații de construire și a acordului de intervenție la construcții existente, emis de Inspectoratul de Stat în Construcții”. A fost notificată, de asemenea, și Primăria Municipiului Timișoara, pentru a urmări dacă măsurile sunt respectate. Aici ar trebui să fie cu ochii în patru, de exemplu, și Poliția Locală.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

32 de minute ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

O oră ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

O oră ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

3 ore ago