Un cod galben și un cod portocaliu de vreme rea vor afecta vestul României până marți seară. Se anunță ploi torențiale și vijelii, iar în unele zone vor cădea cantități însemnate de apă.
Codul galben este valabil în intervalul 8 iulie, ora 11 – 10 iulie, ora 21 și va afecta județele Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor și Timiș. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. În perioada 8 iulie, ora 16 – 1o iulie, ora 21, în județele Caraș-Severin și Hunedoara va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale. Vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 70-80 l/mp.
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…