Primăria Timişoara

Robu: E o prostie să spui că Supuran n-a plătit salariile. Nu știu dacă Bitea va rămâne director

Principalul motiv invocat oficial și asumat de consiliul de administrație al STPT pentru demiterea lui Sorin Supuran este o prostie! Asta susține primarul Nicolae Robu, care spune că nu e de acord cu măsura și nu știe nici dacă Nicu Bitea va fi director „plin”.

Sorin Supuran a fost demis, vineri, într-o ședință de urgență a consiliului de adminstrație, din funcția de director al STPT. Mutarea a fost anunțată printr-un comunicat semnat de Cosmin Ligius Buboi, președintele CA. „Printre motivele demiterii se numără neplata salariilor la timp, cererea de majorare a propriului salariu, având în vedere situația în care se află societatea, și crearea unei stări tensionate printre angajați”, scrie în acest comunicat. Primarul Nicolae Robu susține însă că n-a știut de această mutare și lui i s-a spus altceva. „Am fost informat că se va convoca o ședință de îndată a CA, pornită de la niște nemulțumiri vizavi de modul în care Sorin Supuran exercită funcția de director general. Mi-au spus că vor să fie radicali, eu le-am transmis telefonic să nu recurgă la așa ceva și în primul rând am invocat absența lui Sorin Supuran. Apoi nu am mai știut nimic. Nemulțumirile au plecat de la faptul că Sorin Supuran, lipsind, a făcut o delegare a prerogativelor de director general către consilierul său personal Leo de Maio, ceea este chiar deplasat (…) Altă nemulțumire este că a angajat vreo 15 oameni de care numai dânsul știe, în schimb nu a fost concentrat să angajeze personal productiv. S-au angajat oameni, dar nu s-a ocupat dânsul de asta. Mi-au spus că a fost mai mult absent și că s-au ocupat de mersul lucrurilor alții acolo”, a declarat Robu.

Deși sunt voci care susțin că „mazilirea” lui Sorin Supuran este cauzată de faptul că l-a contrazis pe Robu, edilul respinge categoric ideea. El susține că principalul motiv invocat de CA este stupid. „Cine i-a imputat că nu s-au achitat salariile? Este o prostie, evident. Nu are nicio vină Sorin Supuran că nu s-au achitat salariile. Aici vă spun părerea personală. Mie nu mi-au spus despre nemulțumirea asta”, afirmă primarul. Acesta susține că membrii CA nu ar fi trebuit să procedeze astfel. „Nu sunt de acord cu decizia CA, o să stau de vorbă cu colegii din CA, i-am transmis lui Cosmin Buboi, telefonic, că nu e cazul să fie demis. I-am spus foarte scurt că în primul rând Sorin Supuran lipsește. Nemulțumirea cu salariile nu a fost menționată, pentru că o demontam din start, este o prostie. Nu are nicio vină Sorin Supuran că nu s-au plătit salariile”, a completat acesta.

De unele lucruri sunt mulțumit, de unele lucruri sunt nemulțumit (de ceea ce a făcut Sorin Supuran -n.r.). Nu mă pot pronunța atât de repede, pentru că este de prea puțin timp ca să pot trage o concluzie. Nu pot să trag o concluzie după 7 săptămâni. I s-a mai imputat că și-a propus salariu de aproape 20.000 de lei (…) A fost o greșeală, nu vii după 6 săptămâni de mandat să-ți dai salariu de 20.000 de lei în condițiile în care societatea are nevoie de altceva. Convocarea pentru ședința CA de îndată s-a făcut când au văzut acea hârtie, mi-au și trimis-o și mie, s-o văd, că l-a delegat pe Leo de Maio să-i țină locul de director general. Nu e în regulă (…) Ei consideră că a condus abuziv și discreționar totul (…) Nu sunt de acord să se fi întâmplat astăzi, eu doream să avem o discuție lămuritoare (…) Ei spun că s-a umplut paharul.
Primarul Nicolae Robu

Și totuși… Pe perioada în care Supuran ar fi urmat să lipsească, dreptul de decizie și de semnătură l-ar fi avut, așa cum este firesc, directorul adjunct Nicu Bitea. „Nu este adevărat că am delegat atribuțiile de director către consilierul meu personal, este o chestiune greșit înțeleasă”, spune fostul, de acum director general. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu afirmă că nu știe dacă îl va permanentiza pe Bitea. „Nu știu dacă Nicu Bitea va rămâne director, o să mă gândesc, am fost luat prin surprindere”, ne-a mai declarat acesta.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

3 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

3 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

3 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

3 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

7 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

8 ore ago