Ziaristu' de terasă

Vasilica Dăncilă, pe urmele lui Lae Robu. Faza pe stadioane

Luni, 23 iulie 2018. Ajutându-se de un pix cu care urmărea cuvintele precum un copil de clasa a II-a, Vasilica Dăncilă citește un așa-zis bilanț de guvernare la șase luni de la urcarea pe scaunul de premier. Reușește să-și ducă buchisitul fără greșeli până aproape de final, când iarăși o comite. N-o să comentez noianul de cifre halucinante prezentate de Vasilica, au făcut-o alții, dar e de bun simț să te gândești că sunt fantasmagorii, atâta timp cât sunt produse de infractorul condamnat la opt ani de pușcărie Darius Vâlcov, cel care spunea recent că România a depășit Finlanda economic. Și tot de bun simț este să te îndoiești de bilanț atâta timp cât, pe creștere economică, România se împrumută la greu pe spatele copiilor și nepoților noștri și nu pentru investiții, ci pentru consum. La altceva vreau să mă refer însă aici. În bilanțul prezentat, Vasilica s-a lăudat c-a făcut un stadion la Târgu Jiu. Reacția de acolo a venit rapid. Nu doar că stadionul nu e terminat, dar mai are nevoie de câteva milioane de euro pentru a fi dat în folosință, termen rezonabil fiind finalul anului. Mai mult, pentru această gafă, un consilier local din Târgu Jiu a cerut ca Dăncilă să fie considerată persona non grata în acest oraș.

În paranteză, un scurt comentariu. Cum ar urla ca din gură de șarpe unele televiziuni, în situația ipotetică în care un premier dintr-o oarecare țară (mai ales dintre acelea care ne cer stat de drept) ar veni în România și ar spune că se simte bine la Budapesta? Da, situație ipotetică, fiindcă din Gabon până în Surinam, nu există în lumea asta un oficial atât de stupid care să nu știe unde se află. Și spun unele televizuni (Antena 3, RTV), fiindcă acestea au cam „ratat” știrea în care Vasilica Dăncilă, cel mai absurd premier din istoria Europei, a confundat Podgorica cu Priștina, o chestiune cu atât mai gravă cu cât e vorba de state aflate în conflict.

1 martie 2018. Aflat la Viena, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, face un scurt bilanț al realizărilor sale cu titlul „Panica PSD-istă”. Modest, a prezentat doar zece „reușite” din mandatul său care ar avea cică sute de realizări. La punctul 9 apare însă următorul lucru: „nou stadion multifuncțional cu 15.000 de locuri, parte a unui complex sportiv și de agrement ce mai conține un bazin de înot acoperit, un bazin de înot în aer liber, un teren de tenis, un teren de minifotbal, handbal și baschet”. E vorba, repet, de lucruri cu care Robu se laudă că ar fi fost deja făcute. Dacă stadionul din Târgu Jiu măcar e făcut mai mult de jumătate, cel din Timișoara e doar în visele lui Robu. Și, eventual, la nivel de machetă. Norocul lui Robu este că nimeni nu a cerut declararea lui ca persona non grata. Că altfel, ce ți-e Lae, ce ți-e Vasilica? A, că primul n-ar face o gafă precum cea din Podgorica nu cred că trebuie elogiat. Fiindcă nu poți să te lauzi că nu ești prost ca noaptea.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Ceva nu funcţionează în România. Un studiu de caz: Paula Romocean vs. Cristian Anton

De fapt nu funcţionează mai nimic într-o ţară în care plagiatul şi impostura sunt premiate…

O oră ago

Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși

În acest weekend, cei mici sunt așteptați la Iulius Town. Expoziția Educativă de Tarantule și…

O oră ago

Mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare sunt scoase la vânzare prin licitaţie la Moşniţa Nouă

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea unei licitații publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

19 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

21 de ore ago