Cei care vor să devină preoți au de trecut printr-un examen. La Timișoara se organizează o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească, iar prima probă, cea de testare psihologică, este eliminatorie.
La acest examen se pot înscrie doar licenţiaţii în Teologie Pastorală, cei care doresc hirotonia întru preot. Prima probă a examenului este eliminatorie –testarea psihologică, care se va desfăşura în 4 octombrie, la ora 9.00. Urmează testarea de specialitate, unde se vor susţine probele scrise (Dogmatică şi Morală; IBU – Istoria Bisericească Universală şi IBR – Istorica Bisericii Ortodoxe Române) şi probele orale (Exegeză NT, Predică, Cateheză, Tipic şi Liturgică, Cântare, Legislaţie şi Administraţie bisericească) în ziua de 11 octombrie, ora 9.00, la Centrul eparhial din Timişoara, B-dul. C.D. Loga nr. 7. Înscrierea se face la Centrul eparhial (la Sectorul învăţământ) în perioada 3 – 14 septembrie 2018.
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…