Social

„Simțiții” Timișoarei care aruncă gunoiul acolo unde NU trebuie, amendați de polițiștii locali

Sunt locuitori ai Timișoarei care pur și simplu nu știu că există coșuri de gunoi și locuri special destinate depozitării deșeurilor rezultate din construcții. Altfel nu se explică cum într-o singură zi polițiștii locali au suprins 11 persoane „simțite” aruncând gunoiul aiurea.

Polițiștii locali au prins marți 11 persoane chiar în timp ce abandonau deșeuri, în cantități considerabile, pe domeniul public. Cinci dintre aceste persoane au fost surprinse în timp ce aruncau resturi pe Bdul L. Rebreanu, pe un teren viran, unde s-a format o rampă clandestină de deșeuri, altele fiind depistate pe străzile Recoltei, Munteniei, Gelu și la Piața Verde. Cei surprinși au fost sancționați, amenzile pentru astfel de fapte fiind între 500 și 2500 lei. O parte din constatări au fost efectuate și cu sprijinul unor cetățeni, care au sesizat faptul că au văzut persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou că este interzisă aruncarea sau abandonarea de orice deșeuri pe domeniul public, iar cetățenii și asociațiile de proprietari, dar și persoanele juridice au ca obligații să întrețină curățenia locuințelor pe care le dețin sub orice formă legală, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora și să nu depoziteze pe spațiile comune deșeuri, bunuri sau alte materiale, să asigure și să mențină curățenia pe trotuare, pe zonele verzi, a locurilor de parcare pe care le folosesc, precum și în jurul garajelor pe care le dețin sub orice formă, dar și să mențină curățenia în jurul acestora recipientelor de deșeuri.
Cetățenii care observă astfel de situații pot sesiza la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar un echipaj se va deplasa la fața locului pentru luarea măsurilor legale.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

11 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

12 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

13 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

16 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

18 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

20 de ore ago