Primăria Timişoara

Piața Mărăști, cu încă o zi mai aproape de începerea anului școlar / FOTO

În Piața Mărăști se lucrează, dar cu mai puțini muncitori decât în filmarea adresată celor cu „suflet negru și minte puțină și nici aia toată bună”. Întreaga amenajare trebuie să fie gata până luni dimineață, când începe școala.

Erau în jur de 25-30 de muncitori și câteva utilaje, joi la prânz, în deja celebra intersecție din Piața Mărăști. Zona este închisă traficului auto și au fost deviate și mijloacele de transport în comun, pentru ca SDM să poată interveni în forță, așa cum îi place primarului Nicolae Robu să spună. Se lucrează, e forfotă, dar nu cu 70 de oameni, așa cum anunța edilul în urmă cu o săptămănă, când a și postat un filmuleț care îi avea ca destinatari pe cei cu „suflet negru și minte puțină și nici aia toată bună”. Șantierul din Piața Mărăști a început în aprilie 2018, cu săpături arheologice. Avizele pentru descărcarea de sarcină din partea arheologilor au venit abia peste câteva luni, astfel că lucrările au putut fi reluate doar la începutul lui august. Întreaga amenajare, care înseamnă o bandă suplimentară în sensul giratoriu și crearea unor benzi speciale de virat la dreapta spre Calea Alexandru Ioan Cuza, de pe strada Oituz, respectiv spre Spitalul Municipal, de pe Calea Alexandru Ioan Cuza, trebuie să fie gata până luni, 10 septembrie, prima zi de școală. „Se lucrează în forță la Mărăști, este o mobilizare serioasă acolo (…) Lucrarea poate avansa. Facem tot ce putem să terminăm înainte de începerea școlii. S-a și turnat asfalt, chiar în girație, și se lucrează la acele benzi suplimentare, suntem pregătiți să intervenim si la spații verzi, în rozeta din centrul intersecției”, declara, în urmă cu două zile, primarul Nicolae Robu.

Conform acestuia, urmează și intervenții la spațiile verzi. „Se vor planta copaci peste tot unde e loc: pe Calea Aradului există încă locuri libere pentru că acele aliniamente vechi au fost descompletate. Am realizat un aliniament nou pe lângă gardul Parcului Botanic, vom mai planta. Vom amenaja frumos și acea piațetă care până acum nu a fost remarcată ca atare, în spatele Spitalului Municipal”, a mai spus edilul. Un alt filmuleț realizat, miercuri seară, cu o dronă, arăta că, la ceas de seară, pe șantier era liniște totală. Nici vorbă de mobilizare „zi și noapte”. Totuși, prognoza meteo pentru următoarea perioadă este bună, așa că s-ar putea să nu fie nevoie de lucru pe întuneric.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4045″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

2 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

2 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

17 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

19 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

20 de ore ago