Opinii

Să distrugă PSD-ul primim, dar să nu distrugă și România

După război circula o anecdotă potrivit căreia, imediat după capitularea Germaniei, în sediul MI6 intră un indivd nu foarte înalt, cu o mustața mică sub nas și părul pieptănat cu o cărare bine conturată pe o parte a capului. Intră la șeful serviciului secret, își dă jos tacticos mustăcioara și își răvășește puțin părul, dă salutul și anunță: „Sunt agentul Smith! Vă raportez, misiunea a fost îndeplinită, Germania e distrusă total!”.
Jonglând puțin cu teoria conspirației – că tot e foarte la modă – un asemenea deznomânt văd peste un an, doi, maxim doi ani și câteva luni, dar cu alte personaje. În rolul agentului Smith e un bărbat tot cu mustață, dar una mai voluminoasă și albă, păr cărunt și dinții din față stricați și îngălbeniți de la fumat. Nu știu la cine va da raportul, dar el va suna ceva de genul: „Misiune îndeplinită, PSD-ul a fost distrus!”.
Ieșind din sfera anecdoticii conspirative, este cât se poate de clar că, mergând mai departe cu tandemul Liviu Dragnea – Viorica Dăncilă, PSD se îndreaptă, mai încet sau mai accelerat spre autodistrugere. Se spune că – apud Nietzsche, nu vorbă românească cum crede Dăncilă – ceea ce nu te doboară, te face mai puternic. Criticile la adresa lui Drgnea din ultimul CEx nu l-au doborât. Dar nici mai puternic nu l-au făcut, fiindcă s-a mai creat o masă critică împotriva sa. E drept, a reușit să reziste în fruntea partidului, dar costurile acestei rezistențe le va plăti tot PSD-ul.
La urma urmei, faptul că PSD se îndreaptă în marș forțat spre prăpastie, nu știu dacă îngrijorează pe marea masă a românilor. Ba multă lume ar zice că e un lucru bun, iar Dragnea premiat. Problema cu adevărat gravă este că același individ care duce PSD-ul spre dezastru face același lucru și cu România. Și există destule semnale în acest sens, de la zona economică până la cea morală. Există destule avertismente că în România e în pericol chiar statul de drept, iar separația puterilor în stat devine tot mai fragilă. Ori cu cât Dragnea rămâne mai mult în fruntea României, cu atâta e mai mare pericolul să producă daune chiar iremontabile. Că distruge PSD-ul e treaba social-democraților, dar să nu ajungă să distrugă și România. Tocmai de aceea, orice zi în plus cu Dragnea în fruntea bucatelor, e o zi pierdută pentru România.
Revenind la anecdotica conspirativă, mi-l imaginez pe același personaj cu mustață și dinții stricați ajungând în fața unui Putin sau Viktor Orban pentru a da raportul: „Sunt Liviu din Teleorman și raportez: misiunea a fost îndeplinită, România e distrusă!”.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

10 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

16 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

16 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

16 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

17 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

17 ore ago