Serialul cu vaporașe de la Timișoara continuă. Ele ar fi putut circula în regim normal de la 1 august, dar încă sunt de pus la punct detalii esențiale. Cele 7 ambarcațiuni au costat bugetul local aproape 2 milioane de euro și sunt în orașul de pe Bega de mai bine de doi ani.
Transportul public cu vaporașele pe Bega putea porni la Timișoara încă din luna august, de când STPT a primit autorizație pentru activitatea de transport public pe pasageri pe Bega, dar cum nu au fost puse la punct toate aspectele, acest lucru nu s-a întâmplat. Aceasta deși vaporașele cumpărate de primărie cu aproape 2 milioane de euro sunt sosite în oraș de doi ani. STPT n-are nici măcar graficele de circulație gata, dar nici suficienți oameni angajați la subsistemul de transport public.
Autorizație este de o lună și jumătate
Pe 1 august, primarul Nicolae Robu anunța, pe Facebook, că problema vaporașelor este rezolvată. „Gata! STPT a obținut autorizația pentru desfășurarea de activități de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare!”, nota edilul, atașând și o fotografie a autorizație care este valabilă până în 20 noiembrie 2021. Vaporettele au ieșit pe Bega de Ziua Timișoarei, pe 3 august, dar numai în regim de testare. Situația este aceeași și acum, o lună și jumătate mai târziu. Una dintre explicațiile întârzierii intrării ambarcațiunilor în sistemul de transport în comun ar fi, conform reprezentanților PMR, inexistența unui regulament de navigație și lipsa semnalizării pe canal. „Vaporașele au absolut toate autorizațiile, mai avem de pus la punct regulamentul, este nevoie de dezbatere publică. Până când nu este aprobat, nu putem face semnalizarea. STPT are autorizație valabilă până în 2021. Regulamentul este pentru viitor, când Bega va fi canal navigabil până la sârbi și înapoi”, susține, la rândul lui, Gheorghe Tătar, directorul Regiei Administrația Canalului Navigabil Bega.
Detaliile care ne țin la mal
Din punctul de vedere al STPT, culmea, vaporașele pot merge în regim de transport public, dar nu sunt gata graficele de circulație. „Lucrăm la grafice. Urmează să prezentăm autorității tutelare (Primăria Timișoara – n. r.) propunerea noastră și vom stabili exact cum vom circula. Vom pregăti mai multe variante, vom face și teste. Am primit asigurări de la căpitănie (n.r. Căpitănia Portului) că se poate circula în regim de transport public până vine regulamentul”, spune, la rândul lui, Nicu Bitea, directorul STPT. Cele 7 vaporașe sunt deservite de 21 marinari, doi căpitani și doi timonieri. Sunt 9 stații în care ar trebui să oprească acestea, în timpul unui traseu de transport în comun, și unde ar trebui să existe un angajat care să vândă bilete pentru călători. „Cu biletele nu știm deocamdată, urmează să se stabilească procedura. Lucrăm la asta. În stații se vor vinde bilete, așa este proiectul”, mai afirmă Bitea. Conform proiectului european pe baza căruia au fost făcute amenajările malurilor Begăi, biletele ar trebui să coste 1 leu, dar primarul Nicolae Robu a spus mereu că ar vrea ca municipalitatea să subvenționeze prțul acestora, iar oamenii să nu mai piardă vremea cumpărând tichete. vrea să ofere o subvenție, pentru ca oamenii să nu mai piardă vremea să-și cumpere bilete.
Fosta RATT, actuala STPT, a primit, prin HCL, în 2015 în administrare „sistemul municipal de transport public naval pe Canalul Bega din cadrul proiectului «Reabilitarea infrastructurii urbane a malurilor Canalului Bega»”. Societatea trebuie să se asigure că sunt îndeplinite condițiile pentru ca întregul sistem va fi funcțional. Există și indicatori care trebuie îndepliniți. Printre aceștia, „reducerea cu cel puțin 16.8% a timpului de călătorie în municipiul Timișoara, în primul an după finalizarea proiectului, creșterea cu cel puțin 5.7% a numărului de persoane care utilizează transportul public în comun, în primul an după finalizarea proiectului, ca urmare a introducerii transportului public naval pe Canalul Bega, creșterea cu 68 a numărului de locuri de muncă create/ menținute în perioada de operare a investiției”. Altfel, în câteva săptămâni, vaporașele vor intra în „hibernare” în depourile societății de transport în comun, odată cu sosirea iernii.
Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier…
La ora 12.00, la cinci ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…
După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al…
Etapa a 11-a din prima ligă de futsal a debutat sâmbătă, 23 noiembrie, la Deva,…
Primarul Dominic Fritz încă nu poate vota, dar a făcut un apel la timişoreni să…
Aproape de șocul campionatului! Voleibalistele de la CSM Lugoj au fost foarte aproape de a…