Alegeri

Călin Dobra, la referendum: Le doresc tuturor să meargă să-și exercite dreptul de a vota

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a votat, sâmbătă, la Liceul „JL Calderon” din Timișoara. Într-o secție unde urnele erau aproape goale, social-democratul a spus că referendumul este foarte important, pentru că românii sunt cei care și l-au dorit.

Șeful CJ și, în același timp, președinte interimar al PSD Timiș, Călin Dobra, a votat sâmbătă la prânz, la Secția 190 de la Liceul „JL Calderon” din Timișoara. Dobra a fost unul dintre puținii timișeni care au decis să iasă din case în prima zi a referendumului pentru revizuirea Constituției. „Am fost să-mi exercit dreptul democratic de a vota, în urma unui demers, consider eu, foarte important, un demers semnat de peste 3 milioane de cetățeni. Cred că acesta este lucrul cel mai important și cel mai democratic, acest referendum și nu pot decât să doresc tuturor să meargă să-și exercite dreptul de a vota. Sper că prin acest demers să fie și puse în aplicare modificările pe care ni le dorim”, a spus președintele CJ Timiș.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

2 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

4 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

4 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

4 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

4 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

4 ore ago