Cultura

Concert în stradă. Artiștii de la Filarmonica Banatul, a doua zi de protest

Protestul public al artiștilor de la Filarmonica Banatul aflați în grevă continuă. De aceasta data, cu tobe, trompete si vuvuzele! E spectacol in toata regula peste drum de primarie.

Artiștii de la Filarmonica Banatul, membri ai Sindicatului, sunt în grevă de aproape o săptămână. De luni, în fiecare zi, au loc discuții cu directorul Ioan Coriolan Gârboni, însă abia de joi se va „intra” în problema contractului colectiv de muncă. Până acum nu s-au făcut mari progrese, așa că, miercuri dimineață, greviștii au ieșit cu pancarte în fața instituției. Nu aveau autorizație, așa că, după o discuție cu jandarmii, s-au mutat pe terasa filamonicii, unde au continuat să-și afișeze mesajele.

Între timp, directorul Gârboni invita timișorenii la un spectacol cu Grigore Leșe. „Doresc să lămuresc ambiguitatea voită promovată în presă de Sindicatul reprezentativ și anume, la Filarmonica Banatul, nu este grevă generală (…) Drept urmare vă aștept la Concertul vocal-instrumental extraordinar cu Grigore Leșe, Trio Contraste (Bogdan Ștefănescu – flaut și soliștii concertiști ai Filarmonicii Sorin Petrescu – pian și Doru Roman – percuție) și Corul Ion Românu al Filarmonicii Banatul, dirijor Iosif Todea”, a postat acesta, pe Facebook. Realitatea „din teren” s-a dovedit a fi însă diferită: pe scenă nu a fost nici urmă de cor, deși, în ultimă instanță, 6 componenți ai acestuia au fost chemați telefonic, de urgență, la spectacol. N-au venit însă. Concertul lui Grigore Leșe s-a desfășurat în fața unei săli aproape goale…

Joi dimineață, la ora, artiștii aflați în grevă au ieșit din nou în fața la Filarmonica Banatul. De această dată, protestul este autorizat până la ora 14. Între timp, negocierile continuă. Cele două părți au termen, de la primarul Nicolae Robu, să rezolve problemele până la finele săptămânii.

Cel mai muzical protest din istoria recenta a Timisoarei s-a desfasurat chiar peste drum de PMT. Reprizele muzicale au fost intrerupte de scandari precum “Garboni dictator”, “Garboni, nu uita, asta nu e casa ta” sau “Vrem cultura, nu dictatura”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

5 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

5 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

6 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

9 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

10 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

10 ore ago