Primăria Timişoara

Cu vaporașe pe Bega. În 2 zile de weekend, pasageri aproape cât în 5 zile de transport public

S-au înghesuit să se dea cu vaporașul pe Bega, dar nu ca transport în comun, ci ca agrement. Aproape 9.300 de oameni au mers, în ultima săptămână, cu ambarcațiunile de 2 milioane de euro ale Primăriei Timișoara.

Pe 4 octombrie, după peste jumătate de secol, la Timișoara a fot reluat transportul în comun pe Bega. Cele șapte vaporașe ale STPT circulă pe rând, niciodată mai mult trei, de la Podul Modoș până la Uzina de Apă. Biletele costă 1 leu, iar beneficiarii de gratuități nu trebuie să plătească. La o săptămână de la reluarea acestui serviciu, cei de la STPT au tras linie. În prima zi a fost 655 călători, iar în cea de-a doua, 1.249. Luni, 8 octombrie, au fost 1.040 călători, marți – 942, iar miercuri – 818. În total, 4.704 oameni, însă trebuie spus că la numărătoare nu au fost luați în considerare copiii. La sfârșit de săptămână, pe Bega rămâne un singur vaporaș, care face curse de agrement. Și a fost înghsuială! Sâmbătă au fost 1.950 călători, iar duminică, 2.600. Asta, înseamnă, în total, 4.550 oameni.

Cei de la societatea de transport public se declară mulțumiți de afluența de public. „Este un lucru extraordinar. Ne dorim ca timișorenii să folosească serviciul public de transport pe canalul navigabil Bega. Suntem în analiză, vrem să vedem cum decurge timp de o lună. Apoi vom lua o decizie dacă vom introduce transportul public și la sfârșit de săptămână. Vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să meargă cu aceste vaporașe”, spune Nicu Bitea, șeful STPT.

Cele șapte vaporașe au costat bugetul local în jur de 2 milioane de euro și a fost nevoie de mai bine de 2 ani până ele să poată circula în regim de transport în comun. Potrivit primarului Nicolae Robu, transportul public pe apă este foarte avantajos. „Este foarte rentabil, o cursă completă, de la un capăt la altul, consumă aproximativ 4 litri de motorină. Costurile sunt de aproximativ 20 de lei pentru o cursă completă”, a explicat edilul.

Dacă sunteți curioși, puteți chiar închiria un vaporaș. Sunt trei trasee: Flora – Uzina de apă – Modoș – Flora, cu o lungime de 16 kilometri, Flora -Ecluză – Flora, cu 21 kilometri, respectiv Flora – Uzina de apă – Ecluză – Flora, care are 29 kilometri. Prețul se calculează per kilometru și este de 46,4 lei, sumă care include TVA.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

O oră ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

2 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

2 ore ago

Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei

De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…

2 ore ago

La Săcălaz au fost sarmați. Centura Vest, primele descoperiri arheologice/FOTO

În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…

2 ore ago