Primăria Timişoara

Odă pentru Armonia. Robu: Nimeni n-a vorbit vreodată că Timișoara are 25 de tramvaie atât de frumoase

A cincea amânare în procesul în care Electroputere VFU Pașcani cere 750.000 de euro de la Primăria Timișoara, pentru lucrări suplimentare pe care susține că le-a făcut la tramvaiele Armonia. Instanța studiază raportul de expertiză și, între timp, primarul Nicolae Robu laudă calitatea și aspectul garniturilor.

În aprilie 2014, Primăria Timișoara finaliza licitația pentru reabilitarea a 30 de tramvaie, câștigătoare fiind asocierea Electroputere VFU Paşcani – Astra Vagoane Călători Arad. Reabilitarea unei singure garnituri a costat 2,57 milioane de lei, cu TVA, astfel că vorbim de o sumă totală de aproape 80 de milioane de lei. Între timp, la începutul săptămânii, PMT a depus, la Agenția de Dezvoltare Regională, un proiect prin care cere fonduri europene, pe Axa Retro, pentru reabilitarea acestor tramvaie. Nu sunt toate eligibile, iar municipalitatea ar putea obține în jur de 42 de milioane de lei.

Dacă s-a întâmplat să se foarfece niște șuruburi, că inițial au fost niște defecțiuni la câteva, defecțiuni de fabricație, niște șuruburi nepotrivit puse într-un loc, s-a făcut din asta caz, ca și cum acest proiect ar fi fost un eșec. Or, proiectul este… Ne-am dori să avem cât mai multe reușite de acest fel. Și, slavă Domnului, avem reușite!
Primarul Nicolae Robu, despre tramvaiele Armonia

Pe de altă parte, Primăria Timișoara a fost dată în judecată de Electroputere VFU Pașcani, care vrea 3,4 milioane lei în plus, pentru lucrări suplimentare pe care le-ar fi făcut la tramvaie, obligatorii pentru siguranța călătorilor. Este vorba despre „dotarea tramvaielor cu tampoane Crash și de refacere integrală a caroseriei (…) în cuantum de 216.565,82 lei pentru fiecare vagon modernizat (…) respectiv 54.480,30 lei, cost aferent dotare tampon Crash/vagon, și 162.079,52 lei, cost aferent refacere integrală a caroseriei/vagon, valoarea totală a lucrărilor suplimentare fiind în sumă de 3,4 milioane lei pentru toate cele 16 vagoane care fac obiectul celor două contracte subsecvente”. Procesul aflat pe rolul Tribunalului Timiș a avut primul termen în luna mai și pe 11 octombrie s-a consemnat cea de-a cincea amânare. A fost atașat în sfârșit la dosar raportul de expertiză.

Primarul Nicolae Robu, foarte încântat de proiectul depus pentru obținerea de fonduri europene, spune acum că nu înțelege de ce nu laudă nimeni Armoniile, dar laudă cumpărarea, în alte orașe, a unor tramvaie noi.

„Mi se pare deplasată o conduită a unora, care se vede că este ostilă orașului însuși (…) Este mediatizare națională, drept reușită extraordinară, pentru patru tramvaie, dar noi avem 25 și nimeni n-a vorbit vreodată că Timișoara are 25 de tramvaie atât de frumoase, atât de moderne, atât de performante (…) Eu continui să lupt pentru Timișoara, îmi fac datoria și pentru că funcția mă obligă, dar, înainte de asta, am să lupt pentru ca Timișoara să fie acolo unde îi este locul. Nu mai sus, acolo unde îi este locul, în primul rând din dragoste de ea. Nu trăiesc în Timișoara că m-a obligat cineva să vin aici, ci pentru că a fost opțiunea mea de viață. Am iubit și iubesc acest oraș și nu pot să stau indiferent atunci când văd la câte nedreptăți este supus”, spune edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

15 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

15 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

17 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

17 ore ago