Cultura

Robu a chemat la discuții taberele de la filarmonică. Marți, primarul le vorbește greviștilor

După o săptămână de negocieri fără rezultat și câteva concerte în stradă, directorul și sindicaliștii în grevă de la Filarmonica Banatul s-au întâlnit, luni după-amiază, față în față, la primărie. Marți, Nicolae Robu va vorbi în fața artiștilor care protestează.

Situația de la Filarmonica Banatul era departe de a se fi calmat luni dimineață, iar artiștii aflați în grevă au ieșit din nou în fața instituției, pentru un concert. Luni la prânz, primarul Nicolae Robu a făcut o adresă către cele două tabere, pe care le-a invitat la o discuție. „V-am lăsat timp până la sfârșitul săptămânii trecute să negociați revendicările și să ajungeți la o înțelegere care să permită intrarea în normalitate a activității filarmonicii. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar tensiunile au exacerbat. Împreună ați reușit să creați o imagine negativă instituției și orașului, lucru care nu mai poate continua”, a scris edilul.

Discuțiile au durat câteva zeci de minute, însă primarul Nicolae Robu nu a putut fi contactat. „Domnul primar a zis că vrea să vorbească cu oamenii… negocierile merg bine, dar foarte greu. Au venit cu un proiect de contract colectiv de muncă de 70 de pagini, care este imens. I-am explicat primarului că în România nicio filarmonică nu are contract. Revendicările lor, cele mai multe, sunt ilegale. Le-a dat jurista o listă cu legile schimbate sau abrogate și unele lucruri nu pot fi luate în seamă”, afirmă directorul de la Filarmonica Banatul, Ioan Coriolan Gârboni.

„Avem speranțe foarte mari, domnul primar ne-a înțeles, l-a și certat pe domnul director, numai că nu prea mai credem în vorbe. Ne-a promis domnul primar că marți, la ora 9.30, va avea un discurs față de oamenii care sunt în grevă (…) O să avem mâine un acord în scris tripartit, între noi, director și primărie. Domnul primar va asuma acest acord și va pune la punct anumite chestii. Sunt aspecte în acest acord din contractul colectiv de muncă (…) Am ieșit de la domnul primar din birou și am vrut să mergem la domnul Gârboni, dar secretara ne-a spus că la ora 16 nu mai discutăm, că ne întâlnim mâine”, spune și liderul de sindicat Florin Lupulescu.

Altfel, primarul Robu a anunțat pe Facebook că, de acum încolo, concertele filarmonicii se vor ține tot vinerea. Edilul a derulat, la finele săptămânii, un sondaj în care își întreba prietenii dacă nu vor concerte și sâmbătă sau duminica. Au răspuns 4.100 de oameni, iar 61% dintre aceștia vor concerte doar vinerea.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

10 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

11 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

11 ore ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

13 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

14 ore ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

14 ore ago