Social

Sf. Dumitru, ziua în care căldura intră în pământ

Ziua de 26 octombrie îi este dedicată Marelui Mucenic Dumitru, izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni din Tesalonic. El a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian, fiind cunoscut pentru viața sa plină de curățenie și pentru credința sa puternică.

În acea perioadă, împărații se temeau de cei care le puteau distruge autoritatea propovăduind creștinismul. Maximian l-a aruncat pe Sfântul Dumitru în temniță pentru a-l ține la distanță de poporul care ar fi putut fi influențat de învățăturile sale. Tot în acea vreme, împăratul se lăuda cu un supus al sau, Lie, despre care spunea că era cel mai puternic om de pe pământ, invitându-i pe curajoși să-l confrunte.

Un tânăr creștin, Nestor, a vrut să se lupte cu Lie, așa că a mers la temnița Sfântului Dumitru, pentru a-i cere binecuvântarea. Sfântul l-a însemnat cu semnul crucii pe frunte și i-a prezis că va învinge, ceea ce s-a și întâmplat. Când Maximian a aflat că victoria i se datora sfântului prizonier le-a poruncit soldaților să meargă să-l străpungă cu sulițele. Se povestește că moaștele și sângele Sfântului Dumitru au înfăptuit numeroase miracole, aducând sănătate unor oameni care nu mai aveau nicio speranță.

Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește natura, Sfantul Dumitru desfrunzește codrul și usucă plantele. Există credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Ei își pun cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. În Bucovina, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă. În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau superstiţiile pentru a-şi proteja animalele de lupi.

Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri, pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii şi necazuri.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

12 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

13 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

16 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

17 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

18 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

19 ore ago