Sport

Campioana remizelor. Încă un egal pentru handbaliştii de la Poli

SCM Poli a dezamăgit într-o deplasare considerată accesibilă. Bănăţenii au făcut doar egal, 23-23 (12-14), în faţa unei echipe ce până în etapa a opta obţinuse doar o victorie. Este a patra remiză pentru Poli în nouă runde, echipa cu cele mai multe astfel de rezultate.

A fost un meci echilibrat, cu perioade în care s-a marcat destul de mult, dar și cu câteva segmente din meci în care niciuna dintre echipe nu a găsit drumul spre gol. Ambiția gazdelor s-a simțit încă din start, atunci când au încercat o desprindere la 4-1. Politehnica a revenit, iar până la pauză diferența nu a fost mai mult de două goluri. În partea a doua, violeții au început mai bine, apoi echipa din Făgăraș a răsturnat scorul, din nou, în favoarea ei.

În ultimul minut, ambele echipe au avut șansa de a înscrie golul victoriei, dar sirena de final i-a găsit la egalitate și cu regretul fazelor irosite anterior.

Marcatorii Politehnicii au fost: Marjanovic 7, Orbovic 5, Șania 3, Fl. Cîmpan 3, Irimescu 2, Fenici 2, Milosevic 1. La gazde, Vancea și Bejinariu au adunat câte 4 goluri.

Pentru echipa violetă, locul 6 în acest moment, urmează meciul din runda a 10-a, miercuri, acasă cu Universitatea Cluj, de la ora 17.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

54 de minute ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

2 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

2 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

4 ore ago