Social

Despre #rezist și schimbare, cu Vlad Voiculescu, la Timișoara

Unul dintre cei mai interesanți tineri politicieni din România vine la Timișoara să vorbească despre schimbare și de unde ar trebui să înceapă ea, ca să fie eficientă. Vlad Voiculescu este invitatul special al Inițiativei Timișoara.

Inițiativa Timișoara lansează o serie de dialoguri cu politicieni din noul val, ocazie cu care aceștia vor putea să-și exprime viziunea asupra unei Românii altfel. Timișorenii sunt așteptați să le pună întrebări și să-i cunoască.

„Vă propunem o întâlnire cu unul dintre cei mai carismatici tineri politicieni români, o personalitate dinamică, cu o mare putere de a empatiza. Singurul demnitar care a avut curajul să ia decizii privind depolitizarea sistemului, prin organizarea de concursuri pe posturi. A inceput prin a da comunității, înainte de-a se gândi ce primește în schimb”, spun cei de la Inițiativa Timișoara. Este vorba despre Vlad Voiculescu.

Întâlnirea va avea loc duminică, 25 noiembrie, de la ora 15, în sala Parc de la Hotelul Continental. Alături de Voiculescu se vor afla reprezentanți ai societății civile din Timișoara: Vasile Popovici, Daniel Vighi, Brîndușa Armanca, Alin Argeșeanu și Roxana Damaschin Tecu. Moderator va fi Laurentiu Ștefănescu, președinte Inițiativa Timișoara.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

12 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

13 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

17 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

18 ore ago